11 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăInternaționalSpania: Compromis între guvernul socialist și separatiștii catalani pentru legea de amnistie

Spania: Compromis între guvernul socialist și separatiștii catalani pentru legea de amnistie

Partidul Socialist al premierului spaniol Pedro Sanchez şi formaţiunile separatiste catalane au ajuns la un acord asupra textului legii de amnistie, care urmează să fie votată în zilele următoare în Congresul Deputaţilor, notează AFP, potrivit agerpres.ro.

“După zile de muncă în comun, şi ţinând cont de directivele dreptului constituţional, european şi internaţional”, părţile “au ajuns la un acord (…) pentru a întări legea amnistiei”, au anunţat acestea într-un comunicat comun.

Legea va viza “toate persoanele având legătură cu procesul separatist” şi va fi “pe deplin în concordanţă cu Constituţia, dreptul şi jurisprudenţa europeană”, a explicat comunicatul, care, însă, nu dă detalii despre text.

De la Brasilia unde se află în vizită, premierul a apărat o lege de amnistie pe care Congresul o va aproba şi care va fi “constituţională şi în concordanţă cu dreptul european”.

Pedro Sanchez promisese ca o asemenea măsură să fie adoptată de parlament în schimbul sprijinului celor şapte deputaţi ai Junts per Catalunya (JxCat), partidul lui Puigdemont, pentru reconfirmarea sa la mijlocul lui noiembrie pentru un nou mandat de şef al guvernului.

Opoziţia şi partidul de dreapta PP au declarat: “Spania cere iertare separatiştilor, urmând ordinele lui Pedro Sanchez. Nu acceptăm această umilinţă”.

De viitoarea lege a amnistiei urmează să beneficieze toate persoanele condamnate sau urmărite penal pentru rolul lor în încercarea eşuată de secesiune a Cataloniei în 2017.

Acest acord intervine cu câteva ore înainte de termenul limită pentru aprobarea textului în Comisia pentru justiţie a Congresului şi trimiterea acestuia în sesiunea plenară pentru a fi votat la o dată ulterioară.

Un prim proiect de lege depus de socialişti a fost respins pe 30 ianuarie de deputaţi din cauza votului împotriva al reprezentanţilor JxCat, care au considerat că textul nu garantează aplicarea amnistiei la liderul său, Carles Puigdemont, figura principală a tentativei de secesiune a Cataloniei în 2017.

Cea mai înaltă instanţă judiciară a Spaniei, Tribunalul Suprem, a anunţat joi deschiderea unei anchete pentru “terorism” împotriva liderului separatist catalan.

Protestatarii se ciocnesc cu poliția din cauza noului proiect de lege al amnistiei din Spania

Protestatarii spanioli care s-au opus unui plan al amnistiei guvernului, pentru separatiștii catalani, s-au ciocnit cu poliția antirevoltă miercuri seara (15 noiembrie) la Madrid, Spania, potrivit Reuters.

Socialiștii din Spania au ajuns la un acord prin care separatiștii vor sprijini guvernul în schimbul amnistiei.

Poliția a acuzat protestatarii și i-a arestat pe un număr dintre ei înainte ca protestul să se disperseze.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă