12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăEconomieSpălătoriile auto, automatele de cafea și sucuri vor trebui să elibereze bon...

Spălătoriile auto, automatele de cafea și sucuri vor trebui să elibereze bon fiscal. Amenzi de peste 8.000 de lei

Automatele de cafea, sucuri sau sandvișuri, precum și spălătoriile auto vor trebui să elibereze bon fiscal, anunță Autoritatea Națională de Administrare Fiscală. După data de 1 octombrie 2024, cei care dețin astfel de afaceri trebuie să intre în legalitate. Cei care nu vor respecta legea riscă amenzi între 8.000 la 10.000 de lei.

Conform prevederilor articolului IV din Ordonanța Guvernului nr. 11/2022, operatorii economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale, ce funcționează pe bază de plăți cu cardul sau prin acceptarea bancnotelor și a monedelor, sunt obligați să le doteze cu aparate de marcat electronice fiscale (AMEF), conform articolului 3 alineatul (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Sancțiunile pe care le vor primi operatorii

  • amendă de la 8.000 de lei la 10.000 de lei;
  • confiscarea sumelor nejustificate;
  • suspendarea activității operatorului economic la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, până la dotarea cu AMEF și prezentarea dovezii de plată a amenzii sau a jumătate din cuantumul acesteia, după caz, organului constatator, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de Urgență a Guvernului  nr. 28/1999, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă