15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPoliticăSorin Grindeanu: „Încurajez din tot sufletul ancheta de la Compania Naţională Aeroporturi...

Sorin Grindeanu: „Încurajez din tot sufletul ancheta de la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti”

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că încurajează ancheta privind închirierea spaţiilor comerciale la Aeroportul Otopeni, punctând că a cerut în repetate rânduri organizarea unei licitaţii pentru acele spaţii.

„Nu (am fost citat ca martor – n.r.) şi nici nu mi s-au cerut documente. Din câte ştiu eu, nu s-au cerut documente nici la Aeroportul Bucureşti. Pot să vă spun în schimb că încurajez din tot sufletul această anchetă pentru că, de vreun an de când cer managementului de acolo să organizeze odată licitaţia pe acele spaţii, s-au folosit tot felul de chichiţe, şi le ştiţi foarte bine, nu spun că sunt ilegale şi nu vreau să fiu greşit interpretat, de a bloca această licitaţie. (…) sunt convins că o dată cu această acţiune se va face lumină”, a spus Grindeanu.

Acesta a precizat că, după finalizarea acestei anchete, va trimite Corpul de Control la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

„Cred că terminarea acestei anchete va fi un moment după care voi trimite Corpul de Control, pentru că în acest moment ar fi o amestecare, din punctul meu de vedere. Haideţi să vedem rezultatele anchetei, să vedem acest dosar unde duce şi după aceea în mod sigur voi trimite şi Corpul de Control”, a afirmat ministrul într-o declaraţie de presă.

De asemenea, el a arătat că cei care se fac vinovaţi de acuzaţiile aduse de procurorii DNA trebuie să plătească. „Din comunicatul DNA-ului, am văzut nişte sune de domeniul incredibilului cerute de unii sau alţii. Sigur, lucrul ăsta trebuie dovedit într-un final în instanţă, dar iată că interesele erau foarte mari. Sunt mai mult decât bucuros că în sfârşit pare că se face ordine. Vom avea o licitaţie aşa cum am cerut şi anume deschisă, cu mulţi ofertanţi, astfel încât cea mai bună ofertă să fie câştigătoarea şi serviciile pentru cetăţeni şi pasageri să fie unele de top, unele europene. Eu cred că e important acest lucru, iar vinovaţii şi cei care se fac vinovaţi de ceea ce acuză DNA-ul trebuie să plătească”, a mai declarat ministrul.

Tribunalul Bucureşti a respins miercuri cererea DNA privind arestarea preventivă a lui George Alexandru Ivan, fost director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), acesta fiind plasat în arest la domiciliu, într-un dosar de trafic de influenţă legat de închirierea spaţiilor comerciale la Aeroportul Otopeni.

Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul altor trei persoane cercetate în acest dosar.

Conform DNA, în perioada 11 ianuarie – 8 noiembrie 2022, o persoană ar fi pretins, prin intermediul lui George Alexandru Ivan, în patru rânduri de la un om de afaceri (inculpatul asociat în cadrul unei societăţi comerciale, cercetat în prezenta cauză) şi de la directorul general al unei alte societăţi comerciale, mai multe sume de bani (10.000.000 euro, 10.000.000 euro, 1.200.000 de euro şi 1.200.000 de euro).

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă