6.4 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăSondaj: Jumătate dintre profesori, sceptici în privinţa creşterilor salariale

Sondaj: Jumătate dintre profesori, sceptici în privinţa creşterilor salariale

Unu din doi profesori nu crede că guvernanţii vor aplica creşterile salariale promise şi aproape o treime (29%) dintre aceştia spun că situaţia lor financiară este precară sau modestă, relevă sondajul intitulat „Percepţiile profesorilor în noul an şcolar” dat, duminică, publicităţii de World Vision România.

Aproape jumătate dintre respondenţi 49% „nu au deloc sau au foarte puţină încredere” că guvernanţii vor respecta toate promisiunile legate de salarizarea cadrelor didactice făcute în timpul grevei, 35% sunt rezervaţi şi doar 16% cred că promisiunile vor fi respectate în mare sau în foarte mare măsură.

Doar 32% dintre profesori consideră „bună” sau foarte bună” situaţia financiară, iar 39% dintre respondenţi o consideră acceptabilă, mai arată sondajul referitor la condiţiile de lucru, resurse şi motivaţie în sistemul educaţional din România, la început de an şcolar.

Sondajul a fost realizat de World Vision România la sfârşitul lunii august pe un eşantion de 800 de cadre didactice.

Conform cercetării, 70% dintre cadrele didactice încep anul şcolar cu un nivel ridicat de motivaţie.

„Acest procent poate fi şi rezultatul unei creşteri a stimei de sine (pentru 32% dintre respondenţi) şi a motivaţiei personale (pentru 33% dintre respondenţi) după greva angajaţilor din învăţământul preuniversitar din această vară”, se arată într-un comunicat al World Vision România transmis, duminică, World Vision România.

Potrivit studiului, „în urma grevei cadrelor didactice, 24% dintre respondenţi remarcă schimbări negative în relaţia cu colegii, ceea ce indică posibilitatea ca greva să fi generat dispute în cancelarii şi alţi 12% dintre profesori remarcă şi schimbări pozitive, în sensul creşterii solidarizării între colegi”.

Noul an şcolar începe cu o nouă Lege a Învăţământului Preuniversitar, despre care 19% dintre cadrele didactice spun că sunt în mică măsură sau deloc informate. Alţi 28% dintre profesori spun că sunt relativ informaţi, iar 53% se consideră în mare măsură sau în foarte mare măsură informaţi.

În privinţa propunerii de metodologie de acordare a burselor şcolare în anul şcolar 2023-2024, 84% dintre profesori sunt împotriva eliminării burselor sociale pentru elevii navetişti şi un procent similar cere reintroducerea bursei de studiu pentru elevii care au media peste 7,50 şi vin din familii unde venitul per membru nu depăşeşte salariul minim pe economie.

„În acelaşi context de început de an şcolar, 31% dintre profesori spun că starea/calitatea clădirilor şcolare este doar relativ optimă sau sub-optimă atunci când vine vorba de reparaţii, utilităţi şi igienizare. Totodată, 39% dintre respondenţi spun acelaşi lucru despre calitatea mobilierului şi a altor echipamente”, se mai arată în comunicat.

Referitor la infrastructura digitală şi a personalului care ar putea sprijini activitatea profesorilor, 51% dintre respondenţi spun că nu au suficiente echipamente IT pentru a desfăşura un proces educaţional de calitate, în timp ce 34% afirmă că personalul de sprijin pentru şcoală trebuie completat cu profesori de sprijin, consilieri, mediatori şcolari etc.

Potrivit studiului elaborat de World Vison România, 50% dintre profesorii-respondenţi consideră că au prea mulţi elevi în clasa lor pentru a face o educaţie de calitate individualizată, adică pe măsura nevoilor fiecărui elev. Situaţia este mult mai presantă în mediul urban, unde 56% dintre profesorii care au răspuns la chestionar se confruntă cu această problemă, faţă de 34% care predau în mediul rural. Scăderea numărului de elevi din mediul rural vine ca urmare a mai multor factori: scăderea natalităţii, migraţie, scăderea numărului de şcoli şi licee din rural şi înscrierea copiilor în mediul urban sau peri-urban.

„Rezultatele acestui sondaj reflectă un paradox al sistemului educaţional din România. Avem profesori motivaţi, dar fără resursele necesare pentru a-şi face munca la standardele pe care ei şi le doresc. Investiţia în educaţie trebuie să fie o prioritate naţională. Rezultatele acestui sondaj trebuie să servească drept un apel la acţiune pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţământ. Avem nevoie de investiţii serioase în infrastructură şi resurse pentru a pune în valoare potenţialul cadrelor didactice. Scepticismul profesorilor faţă de îndeplinirea promisiunilor financiare este iar o chesiune extrem de îngrijorătoare la care guvernanţii trebuie să vină cu soluţii”, a declarat directorul-executiv World Vision România, Mihaela Nabăr.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă