Soldaţi francezi şi-au părăsit bazele din Niger marţi într-un prim convoi terestru sub escortă locală, îndreptându-se „spre Ciad”, a indicat regimul militar la putere la Niamey de la sfârşitul lui iulie, notează AFP, potrivit agerpres.ro.
„Trupele aflate la Ouallam (vest) şi-au părăsit baza astăzi. Sunt operaţiuni pentru plecarea primului convoi terestru spre Ciad sub escorta Forţelor noastre de apărare şi securitate”, a precizat regimul de la Niamey într-un comunicat citit marţi seara la televiziunea naţională.
Pe lângă această plecare pe cale terestră, pe aeroportul din Niamey au fost înregistrate „trei zboruri speciale”, două pentru plecarea a „97 elemente ale forţelor speciale” şi unul „consacrat logisticii”.
Junta militară care afirmase că doreşte ca această retragere să aibă loc „în deplină siguranţă” a precizat că dezangajarea va continua în conformitate cu „calendarul convenit de ambele părţi”.
Retragerea francezilor a fost rapid cerută de generalii nigerieni după sosirea lor la putere, iar preşedintele francez, Emmanuel Macron, a anunţat plecarea lor la sfârşitul lui septembrie.
Aproximativ 1.400 de soldaţi şi aviatori francezi au fost desfăşuraţi până în prezent în această ţară pentru a lupta împotriva jihadiştilor alături de nigerieni, dintre care în jur de 1.000 în Niamey şi 400 pe două baze avansate din vest, la Ouallam şi Tabarey-Barey, în aşa-numita zonă a celor „trei frontiere” dintre Niger şi Burkina Faso şi Mali.
Macron: Franța își va retrage trupele din Niger
Franța urmează să pună capăt cooperării militare și-și va retrage trupele din statul Niger, adică cei 1.500 de militari din țara africană, până la sfârșitul anului, după o lovitură de stat militară din iulie, a declarat președintele francez Emmanuel Macron duminică (24 septembrie), conform Reuters.
Mișcarea dă o lovitură de ciocan operațiunilor Franței de combatere a terorismului în Sahel și influenței Franței în regiune, dar Macron a spus că Franța „nu va fi ținută ostatică de puciști”.
„ Franța a decis să-și recheme ambasadorul și să pună capăt cooperării sale militare cu Niger”, a declarat Macron într-un interviu acordat posturilor de televiziune TF1 și France 2 din Franța.
Macron a spus că îl consideră în continuare liderul legitim al țării pe președintele Mohammed Bazoum, ales în mod democratic, deținut în prezent prizonier de liderii loviturii de stat și l-a informat despre decizia sa.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!