Întrucât conducatorul auto nu s-a conformat la semnalele polițiștilor, aceștia au procedat la urmărirea autoturismului, până pe strada Vulturului. În acest proces de urmărire, conducătorul auto a acroșat 4 autoturisme parcate, după care s-a dat jos din vehicul și a fugit.
După ce a fost somat să se oprească, acesta a continuat sa fugă, moment în care unul dintre polițiști a tras un foc de avertisment în plan vertical, iar apoi s-a reușit reținerea persoanei în cauză.
Menționăm faptul că, în urma folosirii armamentului nu au fost provocate victime sau pagube materiale.
Acesta a fost identificat ca fiind un tânăr, de 18 ani, din comuna Băneasa, județul Constanța.
În urma verificărilor s-a stabilit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, în urma cercetărilor, polițiștii au descoperit faptul că autoturismul condus de tânărul în cauză fusese sustras, în noaptea de 16-17 septembrie a.c., de pe strada Dezrobirii.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, furt în scop de folosință și distrugere.