4.5 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăSocialSituație tensionată: angajații STB spărgători de grevă au fost agresați

Situație tensionată: angajații STB spărgători de grevă au fost agresați

Angajații care au încercat să iasă pe traseu, în cea de-a treia zi a grevei angajaților de la STB, declarată ilegală de instanță, au fost agresați, a anunțat primarul general al Capitalei Nicușor Dan.

Primarul a spus că pentru șoferii și vatmanii care vor să iasă la muncă și sunt împiedicați de colegii lor a fost înființat un număr de telefon special, care păstrează confidențialitatea, și care permite intervenția imediată a poliției – 0800800868. El a mai promis ajutor juridic pentru orice persoană care se teme de acțiuni viitoare ale sindicatului, despre care a adăugat că este convins „că își trăiește ultimele zile”.

Nicușor Dan spune că a avut loc o întâlnire a membrilor Adunării Generale a Acționarilor STB și a Consiliului de Administrație al societății care au decis măsuri ferme în situația de criză din prezent, conform romania24.ro.

Angajații STB, agresați de colegii lor, au respectat hotărârea judecătorească care prevede că greva este ilegală

Angajații care nu respectă hotărârea judecătorească pot face obiectul unui dosar penal, dar și sancțiuni prevăzute în contractul colectiv de muncă, care merg până la desfacerea contractului de muncă, a mai spus primarul.

„Există, pe de o parte, Codul Penal, care vorbeşte despre nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti şi găsiţi şi acolo limitele de sancţiuni, (…) pe de altă parte există un contract de muncă în care se prevăd drepturi şi obligaţii – obligaţia de a presta activitatea pentru care eşti plătit – şi sunt nişte sancţiuni graduale, inclusiv cea a desfacerii contractului de muncă”, a precizat Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă, la sediul STB, unde a avut loc o şedinţă a Consiliului de Administraţie al instituţiei.

Tribunalul Bucureşti a dispus, joi, încetarea grevei salariaţilor de la Societatea de Transport Bucureşti, stabilind că aceasta este ilegală.

De asemenea, judecătorii au decis reluarea imediată a activităţii, conform agerpres.ro.

Hotărârea instanţei este executorie.

Primarul a spus că valoarea pierderilor înregistrate de companie va fi comunicat de CA, dar a adăugat că STB încaseză zilnic 4 milioane de lei.

Angajații STB sunt de trei zile în grevă, solicitând demisia directorului general al societății.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Israelul amenințat de o rachetă lansată din Yemen

Armata israeliană a anunţat luni că în centrul ţării au sunat sirene de avertizare după lansarea unei rachete din Yemen, care a fost interceptată...

ONU: Siria are nevoie de un „flux masiv de ajutoare”

Şeful Biroului pentru Afaceri Umanitare al Naţiunilor Unite (OCHA), Tom Fletcher, a afirmat luni că Siria are nevoie de un "flux masiv de ajutoare",...

Un subofițer al SPP s-a sinucis cu arma din dotare înainte de a-și termina tura

Un subofiţer al Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) s-a sinucis, luni, cu arma din dotare, înainte de a ieşi din tură. El avea...
Ultima oră
Pe aceeași temă