Situaţia de securitate din Ucraina şi de la graniţele României, din regiunea Mării Negre, reprezintă un subiect de preocupare pentru aliaţi şi pentru Uniunea Europeană(UE) în egală măsură, a declarat, luni, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, potrivit agerpres.ro.
Ea a participat la Consiliul Afaceri Externe (CAE), la Bruxelles.
„Eforturile noastre se concentrează la acest moment pe continuarea sprijinului pentru Ucraina, pentru a ne coordona mai strâns şi pentru a găsi soluţii nu numai în plan bilateral, ci şi în plan european”, a spus aceasta.
Oficialul român a subliniat că situaţia de securitate din Ucraina implică întreaga Europă.
„Este un moment crucial pentru Ucraina şi este esenţial să menţinem sprijinul pentru această ţară, ca răspuns la agresiunea Rusiei, ca prioritate majoră pe agenda europeană. E important să continuăm unitatea şi să rămânem solizi în sprijinul nostru, pentru a transmite inclusiv mesaje ferme pentru Rusia. Şi aici nu este vorba numai de securitatea Ucrainei, ci şi de securitatea Europei, amintind încă o dată statelor membre că războiul este la graniţa Uniunii Europene”, a spus ministrul român.
Odobescu a reiterat că în cazul războiului din Ucraina vorbim „de victime, de atacuri repetate asupra civililor, asupra infrastructurii civile”.
„Pentru noi, pentru Uniunea Europeană este important să avem un sprijin predictibil, politic, financiar şi sperăm să se ajungă la un acord la Consiliul European din 1 februarie în ceea ce priveşte facilitatea pentru Ucraina, dar şi în ceea ce priveşte fondul de asistenţă dedicat Ucrainei din cadrul Instrumentului European pentru Pace. Este foarte important ca şi cu această ocazie să transmitem un mesaj clar de sprijin pentru Ucraina. (…) Este foarte important să menţinem presiune asupra Rusiei, nu numai prin comunicarea strategică, dar şi prin adoptarea de noi sancţiuni şi deja este în lucru al 13-lea pachet de sancţiuni”, a afirmat Luminiţa Odobescu.
Şefa diplomaţiei română spus că speră într-un acord politic pentru a pune în aplicare Facilitatea pentru Ucraina şi pentru a utiliza mai bine Instrumentul european pentru pace.
De asemenea, ministrul român a apreciat că ultimul Consiliu European al anului trecut, în cadrul căruia au fost lansate negocierile de aderare la UE cu Ucraina şi Republica Moldova, iar Georgia a primit statutul de ţară candidat a arătat „capacitatea UE de a identifica şi de a găsi soluţii”.
„Cred că în acest cadru se lucrează şi pentru pregătirea Consiliului European de la începutul lunii februarie”, a mai menţionat ministrul Luminiţa Odobescu.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!