30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiSindicaliştii BNS vor picheta Curtea Constituţională. Ce-i nemulțumește?

Sindicaliştii BNS vor picheta Curtea Constituţională. Ce-i nemulțumește?

Sindicaliştii Blocului Naţional Sindical anunţă că, miercuri şi joi, vor picheta Curtea Constituţională de unde aşteaptă soluţii la problema contribuţiilor sociale din OUG 79/2017, actul normativ fiind vizat de 19 dosare. ”Un subiect atât de important nu poate să aştepte la nesfârşit o soluţie de constituţionalitate”, au transmis sindicaliştii care cer implicarea preşedintelui Klaus Iohannis, a Guvernului, a Avocatului Poporului şi a Parlamentului în rezolvarea problemei.

BNS a anunţat, printr-un comunicat de presă, că va picheta principala cale de acces a judecătorilor Curţii Constituţionale a României, în datele de 4 şi 5 decembrie 2019, între orele 9,00-12,00.
”Prin acest protest vrem să atragem atenţia preşedintelui Curţii Constituţionale, dar şi a celorlalţi membri ai Curţii asupra faptului că, în intervalul noiembrie 2018-august 2019, au fost înregistrate la Curte 19 dosare care vizează în integralitate sau parţial prevederi ale Titlul V, din OUG 79/2017. Peste 1 milion de salariaţi au fost afectaţi în drepturile lor individuale garantate de Constituţia României în cursul anului 2018”, au transmis sindicaliştii.

Titlul la care se face referire vizează modificări importante la plata contrbuţiilor sociale. 

”Cerem Curţii Constituţionale să respecte propria lege de funcţionare 47/1992, cât şi propriul regulament. Un subiect atât de important pentru milioane de salariaţi ai României cât şi pentru generaţiile viitoare (întrucât OUG 79/2017 generează mecanisme de finanţare ale sistemului de securitate socială din România) nu poate să aştepte la nesfârşit o soluţie de constituţionalitate! Cerem, de asemenea,  celorlalte instituţii responsabile să-şi îndeplinească atribuţiile prevăzute de lege şi să comunice punctele de vedere oficiale către Curte cu maximă celeritate, aici referindu-ne la Avocatul Poporului, Guvernul României, Camera Deputaţilor şi Senatul României”, au mai transmis sinducaliştii.

Aceştia îi solicită şi preşedintelui Klaus Iohannis, ”ca garant al democraţiei şi statului de drept, să sesizeze instituţiile abilitate, mai sus menţionate, şi să adopte o poziţie publică”.

Potrivit sindicaliştilor, la pichet vor participa cel puţin 50 de persoane printre care se vor afla şi salariaţi ale căror drepturi individuale au fost afectate de OUG 79/2017.

Cele mai citite

Rotiri gratuite la cazino. Chiar sunt gratuite? Cum le activezi și ce câștiguri poți obține

Rotirile gratuite fac parte din campaniile promoționale pe care operatorii de cazino online din țara noastră le desfășoară constant. Ele oferă utilizatorilor posibilitatea să...

Partidul Democrat din Italia lansează un manifest pentru alegerile europene

Opoziția italiană încearcă din răsputeri să se impună într-un ciclu electoral în care partidele de dreapta aflate la putere în țară speră să obțină...

TOP 5 abilităţi esenţiale care te vor propulsa în carieră

Indiferent de traseul pe care-l alegi în carieră, vei avea nevoie de mai mult decât cunoştinţe specifice pentru a avansa. Soft skills sau abilităţile...
Ultima oră
Pe aceeași temă