În jur de 960.000 de persoane cu numele de Andrei sau Andreea, și derivatele acestora, își sărbătoresc ziua joi, cu ocazia Sfântului Apostol Andrei.
Conform datelor oferite de Ministerul Afacerilor Interne – Direcția de Evidență a Populației, în România există 528.010 bărbați cu numele Andrei sau derivate ale acestuia și 431.933 de femei cu numele Andreea sau derivate, care își sărbătoresc onomastica în ziua Sfântului Apostol Andrei, transmite Agerpres.
Poartă numele de Andrei 497.083 de bărbaţi, precum şi de Andi – 3.163, Andreeas – 870, Andreiaşi/Andreiasi – 1, Andrieu – 306, Andrew – 690, Andrey – 309, Andriaş/Andrias – 41, Andrieş/Andrieş – 160, Andru – 8, Andruşa/Andrusa – 2, Andrusca/Andruşca/Andruşcă – 22, Andruţa/Andruţă – 11.046, Andras/Andras/Andras – 834, Andrea/Andrea – 10.266, Andreas/Andreas/Andreas – 146, Andu – 3.061, Endre – 1 şi Ondras – 1.
Numele de Andreea este întâlnit la 344.300 de femei şi se mai poartă numele de Andra – 31.854, Andrada – 21.435, Andreia – 7.902, Andriana – 973, Andruşa/Andrusa – 7, Andrusca/Andruşca – 6, Andruţa – 364, Andrea – 24.650, Deea – 409 şi Deia – 33.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!