4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaSerghei Lavrov spune că Rusia își va atinge obiectivele din Ucraina cu...

Serghei Lavrov spune că Rusia își va atinge obiectivele din Ucraina cu răbdare și perseverență

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, s-a declarat ”convins” că Rusia îşi va atinge obiectivele din Ucraina cu „răbdare” şi „perseverenţă”, în special recunoaşterea celor patru regiuni ucrainene a căror anexare o revendică Moscova, relatează AFP.

„Sunt convins că datorită perseverenţei noastre, răbdării şi determinării noastre ne vom apăra obiectivele nobile, vitale pentru poporul şi ţara noastră, rămânând totodată deschişi la un dialog echitabil şi acorduri pentru a asigura o securitate egală şi indivizibilă în Europa”, a declarat Lavrov într-un interviu difuzat miercuri pe canalul de televiziune rus Pervîi Kanal, potrivit agerpres.ro.

Serghei Lavrov spune că Rusia își va atinge obiectivele în Ucraina, dar totul ține de recunoașterea celor patru regiuni anexate

El a reiterat că reluarea dialogului cu Kievul ar presupune recunoaşterea de către Ucraina a anexării de către Rusia a celor patru regiuni ucrainene – Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson, precizând că Moscova va trebui „fireşte” să cucerească în întregime cele patru teritorii, care nu sunt controlate în prezent integral de armata rusă.

Aceste regiuni „trebuie eliberate de ameninţarea nazificării pe care au îndurat-o timp de mulţi ani”, a insistat Lavrov.

„Nu-i grabă, aşa cum a spus preşedintele Vladimir Putin. Vrem să terminăm cât mai repede posibil acest război pe care Occidentul l-a pregătit şi declanşat împotriva noastră via Ucraina”, a adăugat ministrul rus de externe în acelaşi interviu.

Lavrov: „Ucraina prelungește războiul”

Ministrul rus de externe a declarat marți (15 noiembrie) că a avut discuții cu liderii Franței și Germaniei, Emmanual Macron și Olaf Scholz, pe tema conflictului din Ucraina, și a acuzat Kievul că prelungește orice posibilă rezolvare.

Într-o declarație comună a liderilor G20, consultată de Reuters, se arată că „majoritatea” membrilor au condamnat cu fermitate conflictul din Ucraina și au subliniat că acesta exacerbează fragilitățile din economia globală.

Vorbind reporterilor în Bali, la summitul G20, Lavrov a declarat că Ucraina refuză să discute cu Moscova și că a înaintat condiții nerealiste pentru pace.

Lavrov a mai spus că a concluzionat, din discursul video înregistrat al președintelui ucrainean Volodymyr Zelenskiy în fața G20, în care acesta și-a prezentat propunerile pentru un acord de pace, că liderul ucrainean nu a ascultat sfaturile Occidentului.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Programul marilor magazine de Crăciun și Revelion 2024

Ca în fiecare an, marile lanțuri de magazine din România adaptează programul, ținând cont de Sărbători De Crăciun, 25 decembrie, și în prima zi din...

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sfidează protestatarii indignați de prăbușirea acoperișului unei gări

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma...

Riflaje Decorative: Panourile care transformă radical aspectul casei 

To provide the best experiences, we and our partners use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies...
Ultima oră
Pe aceeași temă