5.5 C
București
miercuri, 29 ianuarie 2025
AcasăInternaționalSerbia, Albania și Macedonia de Nord, mica înțelegere din Balcani

Serbia, Albania și Macedonia de Nord, mica înțelegere din Balcani

Liderii din Serbia, Albania şi Macedonia de Nord s-au întâlnit marţi şi au stabilit intensificarea relaţiilor politice şi economice în cadrul iniţiativei „Deschiderea Balcanică” („Open Balkans”), informează agenţia Associated Press.

Premierul Albaniei, Edi Rama, a organizat, la Tirana, reuniunea de două zile cu preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucici, şi cu premierul Macedoniei de Nord, Zoran Zaev, conform stiripesurse.ro.

Delegaţiile au semnat acorduri în domeniile muncii şi agriculturii, stabilind să elimine unele tarife vamale.

Serbia, Albania și Macedonia de Nord adoptă norme asemănătoare cu cele din UE

„Obiectivul nostru este să nu mai avem frontiere pentru circulaţia persoanelor, pentru transportul produselor, capitalului şi serviciilor, conform principiilor Uniunii Europene”, a declarat Edi Rama, în contextul în care Albania, Serbia şi Macedonia de Nord aspiră să adere la UE.

Summitul „Deschiderea Balcanică” se înscrie în procesul de cooperare de la Berlin, iniţiat de Germania şi Franţa pentru promovarea dezvoltării regionale.

„Să nu mai pierdem timp cu discuţii despre trecut, altfel nu mai facem nimic pentru viitor. Sunem aici pentru a construi punţi, pentru a construi viitorul”, a declarat, la rândul său, preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucici.

Uniunea Europeană, temându-se de o reacţie politică adversă în statele membre, nu mai poate fi de acord să garanteze aderarea celor şase ţări din Balcanii de Vest cărora li s-a promis un loc în blocul comunitar, susțin patru diplomaţi şi un document intern, surse citate de Reuters.

Informația, care a venit înaintea unui summit dintre UE şi liderii din Balcanii de Vest la 6 octombrie, afectează strategia UE de a aduce Serbia, Kosovo, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Albania şi Macedonia de Nord în blocul comunitar şi coincide cu creșterea tensiunilor la frontiera Kosovo-Serbia.

Pentru acel summit, UE a planificat să-şi reia promisiunea făcută în urmă cu 18 ani „de a-şi oferi sprijinul fără echivoc pentru perspectiva europeană a Balcanilor de Vest”, potrivit unui proiect de declaraţie a summitului, datat 11 septembrie şi consultat de Reuters. Dar acesta a trecut prin cel puţin două runde de discuţii fără un acord, au declarat diplomaţii citaţi.

Citiți România Liberă și pe Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

O comisie de anchetă a descoperit ingerința Chinei în alegerile federale din 2019 și 2021 din Canada

Guvernul canadian a reacționat lent la încercările de ingerință străină, în special din partea Chinei, la ultimele alegeri, un fenomen 'îngrijorător', dar care nu...

Kim Jong Un anunță că programul nuclear al Coreei de Nord va continua „pe termen nelimitat”

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat că programul nuclear al țării sale va continua 'pe termen nelimitat', au raportat miercuri media de stat,...

O comisie de anchetă a descoperit ingerința Chinei în alegerile federale din 2019 și 2021 din Canada

Guvernul canadian a reacționat lent la încercările de ingerință străină, în special din partea Chinei, la ultimele alegeri, un fenomen 'îngrijorător', dar care nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă