19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăȘtirile zileiȘeful IPJ Constanţa, rănit într-un accident rutier

Șeful IPJ Constanţa, rănit într-un accident rutier

Potrivit reprezentanţilor IPJ Constanţa, sâmbătă după-amiază, un bărbat 78 de ani a condus un autoturism pe strada Oituz din municipiul Mangalia, dinspre Geamie catre Liceul Economic, şi, ajungând la intersecţie cu strada Ştefan cel Mare, nu a respectat semnificaţia indicatorului ”Oprire”. 

În acel moment a pătruns în intersecţie, unde a intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de inspectorul şef al IPJ Constanţa, comisar şef Constantin Dancu.

În urma impactului şeful IPJ Constanţa a fost rănit uşor şi a fost transportat la spital. 

“Inspectorul şef se afla în timpul liber şi a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totodată, au fost recoltate probe biologice de sânge”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.

De asemenea, şi conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Şoferul nu a fost rănit în urma accidentului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă