5 C
București
marți, 5 noiembrie 2024
AcasăInternaționalȘeful filialei din Transnistria a Partidului Comunist, opozant al regimului de la...

Șeful filialei din Transnistria a Partidului Comunist, opozant al regimului de la Tiraspol, a fost asasinat

Șeful filialei din Transnistria a Partidului Comunist, Oleg Horjan, a fost asasinat în locuința lui, anunță presa din Republica Moldova.

Locuința unde s-a produs crima este în apropiere de Tiraspol, în zona controlată de separatiști. Inspectoratul General al Poliției Republicii Moldova a anunțat că a deschis o anchetă asupra acestei crime.

Oleg Horjan era un opozant al regimului separatist de la Tiraspol, condus de Vadim Krasnoselski. Horjan fusese în schimb în relații bune cu Igor Dodon, fostul președinte comunist al Republicii Moldova.

În anul 2018, o instanță subordonată regimului de la Tiraspol îl condamnase pe Horjan la patru ani de închisoare. Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova, cu sediul la Chișinău, a decis că atât condamnarea cât și detenția lui Horjan au fost ilegale, întrucât nicio decizie a așa-ziselor autorități de la Tiraspol nu este recunoscută la Chișinău.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă