12.1 C
București
joi, 24 octombrie 2024
AcasăȘtirile zileiȘefa CSM, săgeți spre Iohannis: Resping asocierea justiţiei cu activitatea politică

Șefa CSM, săgeți spre Iohannis: Resping asocierea justiţiei cu activitatea politică

„Temeiul invitaţiei Preşedintelui României a vizat „modificările recente şi succesive aduse legilor justiţiei, ce au generat reacţii atât în plan intern, cât şi european”, iar, în deschiderea întâlnirii, a precizat că acţionează ca mediator la această dezbatere. Cu toate acestea, a rezultat că dispoziţiile art. 80 alin. 2 teza finală din Constituţia României, ce prevăd că „Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului”, ar fi determinat, cu necesitate, o altă configurare a cadrului întâlnirii, iar nu doar între instituţiile din cadrul autorităţii judecătoreşti, asociaţiile profesionale ale magistraţilor şi ONG-uri”, se arată în mesajul preşedintelui CSM, Lia Savonea, citează Mediafax și HotNews.

Potrivit judecătorului, dezbaterea de miercuri a rezolvat problemele justiţiei care sunt „complexe, recurente şi constante în timp, iar cadrul în care întâlnirea a avut loc nu era cel menit să realizeze acest deziderat, ci dimpotrivă, faţă de momentul ales, respectiv în campanie electorală, există riscul ca justiţia să fie folosită în scop politic”.

„Resping categoric asocierea imaginii justiţiei cu activitatea politică, precum şi orice încercare de a fi utilizate nevoile justiţiei în scop politic. Procedând în această modalitate sunt subminate autoritatea şi rolul constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii, organism ce reprezintă cadrul legitim de dezbatere a problemelor şi nevoilor justiţiei de către reprezentanţii magistraţilor, cu participarea asociaţiilor profesionale ale magistraţilor ori a magistraţilor în mod individual. În calitate de Preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii subliniez că în conformitate cu dispoziţiile art. 133 alin. 1 şi art. 134 alin. 4 din Constituţia României, Consiliul Superior al Magistraturii este autoritatea care îndeplineşte atribuţiile constituţionale şi legale de garant al independenţei justiţiei şi reamintesc înalţilor reprezentanţi ai statului că respectarea principiului separaţiei puterilor în stat şi al cooperării loiale impune, înainte de toate, respect reciproc şi responsabilitate.

 

Comunicatul integral al președintelui CSM:

În calitate de Președinte al Consiliului Superior al Magistraturii și în considerarea principiului cooperării loiale între puterile statului, în data de 27.03.2019 am dat curs invitației Președintelui României de a participa la o întâlnire pe tema situației actuale din sistemul judiciar, întâlnire ce a avut loc la Palatul Cotroceni.

Temeiul invitației Președintelui României a vizat „modificările recente și succesive aduse legilor justiției, ce au generat reacții atât în plan intern, cât și european”, iar, în deschiderea întâlnirii, a precizat că acţionează ca mediator la această dezbatere. Cu toate acestea, a rezultat că dispoziţiile art. 80 alin. 2 teza finală din Constituția României, ce prevăd că „Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului”, ar fi determinat, cu necesitate, o altă configurare a cadrului întâlnirii, iar nu doar între instituţiile din cadrul autorităţii judecătoreşti, asociaţiile profesionale ale magistraţilor şi ONG-uri.

Dezbaterea propusă pentru ziua de ieri nu rezolvă problemele justiţiei care sunt complexe, recurente și constante în timp, iar cadrul în care întâlnirea a avut loc nu era cel menit să realizeze acest deziderat, ci dimpotrivă, față de momentul ales, respectiv în campanie electorală, există riscul ca justiția să fie folosită în scop politic. Resping categoric asocierea imaginii justiției cu activitatea politică, precum și orice încercare de a fi utilizate nevoile justiției în scop politic.

Procedând în această modalitate sunt subminate autoritatea și rolul constituțional al Consiliului Superior al Magistraturii, organism ce reprezintă cadrul legitim de dezbatere a problemelor și nevoilor justiției de către reprezentanții magistraților, cu participarea asociațiilor profesionale ale magistraților ori a magistraților în mod individual.

În calitate de Președinte al Consiliului Superior al Magistraturii subliniez că în conformitate cu dispozițiile art. 133 alin. 1 și art. 134 alin. 4 din Constituția României, Consiliul Superior al Magistraturii este autoritatea care îndeplinește atribuțiile constituționale și legale de garant al independenței justiției și reamintesc înalților reprezentanți ai statului că respectarea principiului separației puterilor în stat și al cooperării loiale impune, înainte de toate, respect reciproc și responsabilitate.

Cele mai citite

Polonia face investiții majore în bazele militare americane din țară

Polonia continuă să investească în bazele militare în care sunt dislocaţi militarii americani, plănuind ca, în 2025, să aloce 200 de milioane de dolari...

Percheziţii în urma unui conflict în care şapte persoane au agresat cu arme albe doi bărbaţi 

Polițiștii din cadrul Serviciului Grupuri Infracționale Violente din Capitală au desfășurat, în această dimineață, 16 percheziții în legătură cu un conflict violent care a...

Ciucă nu mai are deloc încredere în PSD și nu va mai intra la guvernare cu acesta

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la preşedinţie, a declarat, miercuri, că "nu mai există niciun fel de încredere în Partidul Social Democrat", menţionând că...
Ultima oră
Pe aceeași temă