8.2 C
București
miercuri, 22 ianuarie 2025
AcasăPoliticăȘedință de Guvern: Peste 400 de familii vulnerabile vor primi ajutoare de...

Ședință de Guvern: Peste 400 de familii vulnerabile vor primi ajutoare de urgență

Guvernul va aproba și Ordonanța care reglementează statutul asistentului maternal

În ședința de Guvern de astăzi, va fi aprobat un proiect care propune acordarea de ajutoare de urgenţă în sumă totală de 1.604.300 lei, pentru sprijinirea a 405 familii şi persoane singure, din mai multe judeţe ale ţării. Acestea se află în situaţii de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice severe, accident ori în situaţii deosebite, determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la creşterea riscului de excluziune socială, se arată în fundamentarea documentului, preluat de Agerpres.

De asemenea, pe masa Executivului se află și actul normativ care va reglementa selecția, evaluarea și atestarea persoanelor care doresc să devină asistent maternal.

„Obiectivul principal al proiectului de act normativ este acela de a asigura o mai mare coerenţă şi transparenţă statutului asistentului maternal, una dintre cele mai importante categorii profesionale, care activează în domeniul protecţiei copilului separat temporar sau definitiv de părinţii săi”, se arată în proiect.

Va fi aprobat şi un proiect de ordonanţă privind reglementarea unor măsuri pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, inclusiv reglementări necesare pentru îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României.

Guvernul va aproba şi un proiect de lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Comitetul Internaţional al Crucii Roşii privind privilegiile şi imunităţile Comitetului Internaţional al Crucii Roşii în România, semnat la Bucureşti, la 19 martie 2024.

Printr-o altă hotărâre va fi suplimentat bugetul MAI în scopul decontării unor sume forfetare lunare pentru familiile şi persoanele singure venite din Ucraina.
” În urma centralizării de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a situaţiilor întocmite de unităţile subordonate pe baza solicitărilor primite de la autorităţile administraţiei publice locale, a rezultat faptul că pentru acordarea măsurilor de sprijin şi asistenţă umanitară pentru persoanele care provin din zona de conflict armat din Ucraina, care se află pe teritoriul ţării noastre, pentru perioada ianuarie – iunie 2024, sunt necesare fonduri în sumă totală de 68.000 mii lei”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

În analiza Guvernului se va afla şi un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G.

Executivul va analiza şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Drum Expres Bacău-Piatra Neamţ”, proiect care ar urma să fie dezvoltat pe raza judeţelor Bacău şi Neamţ.

Printr-un memorandum, Guvernul va aproba semnarea Acordului între Guvernul României şi Guvernului Ungariei, privind colaborarea în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii transfrontaliere, semnat la Szeged la 21 octombrie 2008. 

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Controverse în industria crypto: Monedele $TRUMP și $MELANIA agită piața și stârnesc critici

Președintele Donald Trump și soția sa, Melania Trump, au intrat în industria criptomonedelor cu lansarea meme coin-urilor $TRUMP și $MELANIA, care au generat reacții...

Reduceri masive de personal la Senat: 24% din posturi vor fi eliminate. Sindicatele contestă măsurile

Conducerea Senatului a aprobat marți reducerea numărului de posturi cu 24%, de la 796 la 610. Aproximativ 30 dintre acestea erau deja vacante. Vicepreședintele Robert...

Donald Trump va continua să sancționeze Rusia dacă nu se va așeza la masa negocierilor cu Ucraina

Președintele american Donald Trump a apreciat marți ca 'posibile' noi sancțiuni împotriva Rusiei dacă Moscova nu negociază încetarea războiului împotriva Ucrainei, potrivit barrons.com. 'Este posibil',...
Ultima oră
Pe aceeași temă