8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiUPDATE Ședința CSAT cu privire la rectificarea bugetară s-a încheiat

UPDATE Ședința CSAT cu privire la rectificarea bugetară s-a încheiat

UPDATE 13:50 – Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării s-a încheiat, marţi, după aproximativ 45 de minute de discuţii, urmând ca preşedintele Klaus Iohannis să susţină o declaraţie de presă.

Pe ordinea de zi a şedinţei a figurat analiza propunerilor de rectificare a bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018.

 

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării va avea loc de la ora 13.00, potrivit News.ro.

Anunţul privind şedinţa CSAT a fost făcut în 24 august de către Administraţia Prezidenţială, la trei zile după ce Guvernul i-a solicitat şefului statului convocarea CSAT în regim de urgenţă pentru avizarea propunerilor de rectificare a bugetelor instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale. 

„Conform art. 6 alin. (3) din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, pentru emiterea unei hotărâri a Consiliului este nevoie de consensul membrilor acestuia. Întrucât nu toţi membrii Consiliului au fost de acord cu avizarea propunerilor de rectificare, preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a decis convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru data de marţi, 4 septembrie a.c., ora 13:00, având înscrisă pe Ordinea de zi analiza propunerilor de rectificare a bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018”, arăta Administraţia Prezidenţială.

Instituţia mai spunea că Secretariatul CSAT a respectat procedurile de lucru ale Consiliului, stabilite prin legea şi regulamentul de organizare şi funcţionare.

La scurt timp de la acest anunţ, Guvernul a transmis că refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a convoca de urgenţă CSAT pentru avizarea proiectului rectificării bugetare poate periclita nu doar veniturile categoriilor cele mai vulnerabile, adică pensionarii, mamele şi copiii, ci şi accesul pacienţilor la serviciile medicale şi “încă o dată” i-a cerut public şefului statului “să acorde importanţa cuvenită proiectului rectificării bugetului pentru 2018 pentru a nu aduce grave prejudicii garantării drepturilor românilor la sănătate, pensie, siguranţă publică şi bunei funcţionări a instituţiilor statului”. 

„Blocarea adoptării primei rectificări bugetare afectează negativ economia şi drepturi fundamentale ale românilor”, spunea Executivul. 

În replică, preşedintele Klaus Iohannis a spus că este „o nouă minciună a PSD şi a Guvernului incompetent Dăncilă”. Şeful statului a subliniat că rectificarea bugetară se poate face în orice domeniu fără niciun aviz de la CSAT, cu excepţia zonei de securitate naţională.

„Iată o nouă mincinuă marca PSD şi o nouă minciună a Guvernului incompetent Dăncilă. Nu-mi place să repet aceste lucruri, dar nu găsesc alte cuvinte. E vorba de cinism. Guvernul poate să facă orice rectificare bugetară fără aviz de la CSAT, fără să-mi ceară părerea. Cu excepţia părţii de securitate natională. Citesc astăzi la gazetă că Guvernul nu poate da bani la pensii sau salarii, bani la şcoli, la spitale, nu poate da bani fără avizul meu. O mare minciună”, declarata  preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului a subliniat că rectificarea bugetară se poate face de către Guvern în orice domeniu fără niciun aviz de la CSAT, cu excepţia zonei de securitate naţională.

El a spus că există două posibilităţi pentru care Guvernul minte – ori că oamenii din Guvern nu citesc legile, ori ţine strict de construcţia bugetului, a doua variantă fiind mai probabilă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă