25.4 C
București
vineri, 10 iulie 2026
AcasăCulturăSeară de excepție cu artistul Ștefan Râmniceanu la lansarea volumului de poezii...

Seară de excepție cu artistul Ștefan Râmniceanu la lansarea volumului de poezii EXIL la Ploiești

Marele artist ploieștean( pictor, sculptor, poet), Ștefan Râmniceanu, a lansat vineri seara volumul de poezii EXIL, pe scena Filarmonicii din Ploiești, ai cărei artiști au interpretat, pe parcursul acesteia, o serie de pasaje muzicale ce au făcut ca manifestarea artistică să fie una cu totul deosebită.

Printre invitații speciali ai serii s-au numărat marea actriță Maia Morgenstern, Vlad Mateescu, directorul Filarmonicii „Paul Costantinescu”, și Daniel Nicodim, viceprimarul orașului Ploiești, promotori ai artei și ai legăturii ce se creează între muzică și poezie.

„ Bucuria revederii cu Maestrul pe care îl consider un veritabil ambasador al Ploieștiului în lume a fost dublată, la Filarmonica „Paul Constantinescu”, de emoția spectacolului liric excepțional, în interpretarea prestigioasei Doamne a teatrului românesc, Maia Morgenstern, și a poetului însuși.
Sunt recunoscător pentru momentele emoționante la care am participat, provocate de cuvintele frumoase ale tuturor invitaților dar și de muzica inspirată a Cvartetului Chronos al Filarmonicii ”Paul Constantinescu” și sunt convins că așteptările de frumos ale tuturor ploieștenilor vor găsi curând împlinire.
Și asta pentru că a fost primul eveniment care deschide seria manifestărilor de mare importanță culturală de care publicul se va bucura în 2024, sub egida #Ploiești – Capitala Tineretului în România ”, a transmis viceprimarul Ploieștiului, Daniel Nicodim.

Foto credit@Mihail Oprescu, Filarmonica Ploiești, 12 ianuarie 2024

Au luat cuvântul criticul literar Alexandru Cistelecan, jurnalistul Cornel Nistorescu și Ștefan Râmniceanu, pictor, scultor, cineast. Programul a inclus și recitalul cvartetului Chronos al filarmonicii ploieștene, vizionarea filmului documentar „Urme” – Ștefan Râmniceanu, recital de autor Maia Morgenstern și Ștefan Râmniceanu și sesiune de autografe.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Ungaria va adera la Parchetul European. Ursula von der Leyen salută decizia noului guvern de la Budapesta

Ungaria va deveni membră a Parchetului European (EPPO), instituția condusă de Laura Codruța Kövesi, a anunțat vineri președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.Decizia...

Antrenorul lui Dinamo Kiev și-a criticat echipa după remiza cu U Cluj! „Am fost prea precauți”

Igor Kostyuk a identificat principalele probleme ale formației sale după egalul fără goluri cu U Cluj din primul tur preliminar al Europa League.Dinamo Kiev...

Trump: SUA și Iranul au convenit să poarte noi discuții, însă armistițiul „s-a încheiat”

Președintele american Donald Trump a declarat vineri că Statele Unite au convenit să continue negocierile cu Iranul, însă a reiterat că armistițiul dintre cele...
Ultima oră
Pe aceeași temă