Directorul artistic al spectacolului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, Thomas Jolly, susține că nu s-a gândit la parodierea “Cinei cea de taină,” ultima masă a lui Iisus cu apostolii săi, ci la Dionisos, zeul petrecerii la vechii greci, conform Le Figaro.
Într-un dialog cu reporterii publicației franceze, el a spus că nu a intenționat să ridiculizeze scena tainei, ci să aducă JO mai aproape de tradiția antică grecească, de zeii Olimpului.
Ca urmare a acțiunii de montare a unei scene gay în cadrul principal al evenimentului, cu trimiteri clare către scena biblică, organizatorii și-au cerut scuze, dar prea târziu. O companie americană de telefonie și-a retras finanțările pentru Jocurile Olimpice, iar mai multe inițiative invită la boicot.