7 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăPoliticăScrisori către ministrul Muncii pentru a nu fi pusă în aplicare reducerea...

Scrisori către ministrul Muncii pentru a nu fi pusă în aplicare reducerea concediului de creștere a copilului

Partidul Umanist Social Liberal, prin Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială, și Lavinia Șandru, coordonatorul comunicării PUSL, a adresat două scrisori deschise către ministrul Muncii, respectiv secretarul-general al OCDE, pentru a cere să nu fie pusă în practică recenta sugestie a OCDE, privind reducerea concediului de creștere a copilului, se arată într-un comunicat de presă.

Legea mamelor, așa cum este ea cunoscută, este un proiect umanist, promovat cu demnitate, onoare și curaj, care a intrat în vigoare în 2008, iar Lavinia Șandru a fost unul dintre inițiatori și unul dintre cei mai vocali susținători ai necesității ca statul să sprijine tinerii părinți.

În anii care au trecut situația nu s-a schimbat radical, astfel că motivele pentru care astăzi există Legea mamelor rămân la fel de actuale.

Părinții nu trebuie să își sacrifice carierele pentru a crește un copil, mai ales în condițiile în care nu există un număr suficient de creșe și grădinițe de stat, iar costurile pentru cele private depășesc cu mult stimulentul de inserție.

Schimbarea prevederilor legale ar afecta negativ tinerele mame, cu o carieră, care sunt o parte esențială a clasei de mijloc, indispensabilă pentru o Românie prosperă și dezvoltată.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Soldați nord-coreeni, pregătiți să lupte alături de Rusia împotriva Ucrainei, avertizează șeful Pentagonului

Mii de soldați nord-coreeni aflați în Rusia sunt pe punctul de a intra în luptele împotriva Ucrainei, a declarat Lloyd Austin, secretarul american al...

Alegeri prezidențiale 2024: Peste 53.000 de români au votat deja în străinătate până sâmbătă dimineață

Votul pentru alegerile prezidențiale din 2024 a început vineri în cele 951 de secții organizate în străinătate. Românii aflați în afara granițelor pot vota...

Peste 100000 de votanți din diaspora s-au prezentat la urne până sâmbătă, ora 15.00, la alegerile prezidențiale

Peste 104.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 15,00, pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale,...
Ultima oră
Pe aceeași temă