18 C
București
sâmbătă, 14 septembrie 2024
AcasăSocialEducațieȘcoli în renovare, copii în deplasare: început de an școlar în derută...

Școli în renovare, copii în deplasare: început de an școlar în derută totală

Aproape 2.000 de elevi din județul Constanța nu vor ajunge în clasele lor, ci în spații închiriate

Este haos în școlile din județul Constanța, atât în cele din oraș, cât și în unități de învățământ din mediul rural. Inspectoratul Școlar Județean Constanța a anunțat că peste 1.800 de elevi și preșcolari vor începe cursurile în alte locații, din cauza reabilitării școlilor și grădinițelor lor. Reprezentanții ISJ Constanța au mai transmis că aceste relocări afectează atât elevi din mediul rural, cât și pe cei din mediul urban.

Cei mai mulți dintre elevi, adică 367, provin de la Școala Gimnazială „Adrian V. Rădulescu” din Murfatlar, care se află în proces de renovare. Dintre aceștia, 267 vor fi mutați temporar la Liceul Teoretic Murfatlar, iar restul de 100 vor merge la Grădinița nr.1 Murfatlar. Situații similare se regăsesc și la alte instituții de învățământ, precum Grădinița cu Program Normal nr. 7 Medgidia, care își va reloca cei 247 de preșcolari la Liceul Tehnologic „Nicolae Titulescu” din aceeași localitate.

Elevii de la Școala Gimnazială nr. 2 Movilița vor învăța temporar la Căminul Cultural din localitate, în timp ce copiii de la Școala Gimnazială Nr. 3 Culmea vor fi mutați la Liceul Tehnologic „Ion Podaru” Ovidiu. La fel, elevii de la școlile din Mereni și Adamclisi vor învăța în locații provizorii, iar clasele pregătitoare de la mai multe școli din municipiul Constanța vor fi relocate, din cauza lipsei de spațiu.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă