O directoare de la o sucursală BRD din București, sectorul 5, este anchetată pentru presupuse infracțiuni de fraudă după ce ar fi sustras aproximativ 300.000 de euro din conturile unor clienți, majoritatea persoane în vârstă, cu vârste între 65 și 85 de ani.
Polițiștii au descoperit că, timp de patru ani, aceasta ar fi accesat sistemul informatic de 920 de ori și ar fi realizat aproximativ 800 de transferuri neautorizate de bani în conturile sale, direcționând sume mici pentru a evita suspiciunile.
Directoarea este bănuită, de asemenea, că ar fi contractat credite în numele unor clienți și că ar fi comandat carduri de credit pe care le folosea pentru plăți personale. Frauda a fost descoperită vara aceasta, în timpul unui audit intern, iar banca a desființat ulterior sucursala și a făcut o plângere la poliție. BRD a anunțat că toți clienții afectați își vor recupera integral banii.