23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiScandal în comuna Tinosu. Polițiștii au folosit armele din dotare

Scandal în comuna Tinosu. Polițiștii au folosit armele din dotare

Unul dintre poliţiştii sosiţi la faţa locului a folosit armamentul din dotare în condiţiile în care cei implicaţi nu s-au supus somaţiei verbale, a anunțat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

“În această seară, în jurul orei 19,10 poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Cocorăştii Colţ au fost sesizaţi că în comuna Tinosu are loc un scandal între mai multe persoane. La faţa locului au fost direcţionate mai multe patrule, dar şi Serviciul pentru Acţiuni Speciale. Întrucât persoanele implicate nu s-au supus somaţiei verbale, unul dintre poliţiştii aflaţi la faţa locului a folosit armamentul din dotare, persoanele implicate supunându-se ulterior, fără victime”, precizează sursa citată.

Potrivit acesteia, cele nouă persoane au fost conduse la sediul Poliţiei.

Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale în consecinţă.

Cele mai citite

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...

Antrenor dat afară pentru că a avut o relație cu o jucătoare. Anunțul clubului englez Leicester City

Formația engleză de fotbal feminin Leicester City și-a concediat antrenorul, pe Willie Kirk, după ce acesta a fost acuzat că a încălcat codul de...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...
Ultima oră
Pe aceeași temă