6 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSocialȘapte răniți după un accident de circulație pe DN 7, la ieşirea...

Șapte răniți după un accident de circulație pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad

Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumului, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara, potrivit agerpres.ro.

„Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că microbuzul care se deplasa dinspre Mintia spre Deva a acroşat parapetul care desparte sensurile de mers”, a transmis sursa citată.

Cei şapte răniţi, printre care şi şoferul microbuzului, toţi bărbaţi cu vârstele cuprinse între 26 şi 56 de ani, au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) Deva şi UPU Hunedoara.

În ajutorul victimelor pompierii militari ai Detaşamentului Deva au intervenit cu trei autospeciale şi două ambulanţe SMURD, la faţa locului aflându-se şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Hunedoara. Salvatorii au extras cele şapte victime, toate aflându-se în microbuzul implicat în accident, a precizat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

Conducătorului auto i se vor preleva probe biologice la spital.

DN7 a fost blocat pe sensul de mers Arad – Deva, la fel ca şi urcarea de pe DN76 Brad-Deva pe DN7, în zona podului de la Şoimuş.

FOTO. Hunedoara: Șapte persoane, între care și copii, rănite într-un accident rutier

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, un accident a avut loc pe DN7, în localitatea Leşnic, unde două autoturisme s-au ciocnit frontal.

Trei dintre răniţi au rămas blocaţi în maşini, fiind scoşi de echipele de descarcerare.

”A fost un impact între două autoturisme, pe DN7 la Leşnic, în urma căruia au rezultat şapte persoane rănite. În cel mai scurt timp pompierii salvatori ai Secţiei Ilia şi Detaşamentului Deva au ajuns la locul accidentului şi au constatat că şase dintre cei şapte răniţi prezentau politraumatisme în urma accidentului, dar erau toţi conştienti. Un al şaptelea rănit a fost preluat de ambulanţă înaintea sosirii echipajelor de pompieri. Trei dintre răniţi au rămas blocaţi în maşini fiind scoşi de echipele de descarcerare”, au transmis reprezentanţii ISU Hunedoara pe Facebook.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Un adolescent de 17 ani din Piteşti a fost rănit de explozia unor petarde

Un adolescent de 17 ani din Piteşti a suferit răni miercuri seara în urma exploziei unor petarde, incidentul având loc în Parcul Trivale. Rănit...

Cum să creezi un impact vizual impresionant prin detalii subtile în decorul casei tale

În lumea designului interior, detaliile mici au puterea de a transforma un spațiu obișnuit într-unul remarcabil și memorabil. Chiar dacă pot părea nesemnificative...

De ce să investești în ochelari de vedere de calitate: 4 avantaje care te vor convinge

Momentul în care te decizi că ai nevoie de o nouă pereche de ochelari de vedere este un pas important pentru sănătatea ta oculară....
Ultima oră
Pe aceeași temă