3.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăInternaționalȘapte militari azeri au fost omorâți în conflictul cu Armenia

Șapte militari azeri au fost omorâți în conflictul cu Armenia

Şapte militari azeri au fost ucişi în confruntări armate marţi cu forţe militare din Armenia, în apropierea enclavei disputate Nagorno Karabah, a anunţat miercuri Ministerul azer al Apărării, relatează AFP.

Alţi zece militari azeri au fost răniţi în aceste confruntări, cele mai violente de la sfârşitul unui război între Erevan şi Baku, anul trecut, potrivit aceleiaşi surse, conform news.ro.

Armenia a anunţat, la rândul său, că a fost ucis un militar, că alţi 24 au fost daţi dispăruţi, iar 13 au fost luaţi prizonieri în cursul acestor confruntări armate.

Erevanul a anunţat că a pierdut două poziţii militare, cucerite de către forţele de la Baku.

Confruntări armate au izbucnit marţi între militari din aceste două ţări rivale din Caucaz – care-şi dispută regiunea muntoasă Nagorno Karabah, după mai multe săptămâni de tensuni la frontieră.

Erevanul a anunţat marţi că s-a încheiat un armistiţiu, mediat de către Moscova, o putere regională.

Anunţarea armistiţiului a avut loc în urma unui apel telefonic în acest sens al ministrului rus al Apărării Serghei Şoigu cu omologii săi armean şi azer, în care a îndemnat cele două părţi ”să pună capăt acţiunilor care provoacă o escaladare a tensiunilor”, a anunţat armata rusă.

Preşedintele rus Vladimir Putin a discutat marţi seara la telefon cu premierul armean Nikol Paşinian.

Preşedintele Consiliului European Charles Michel a discutat la telefon cu liderii armean şi azer şi i-a îndemnat la o ”dezescaladare urgentă”

Erevanul şi Baku se acuză reciproc de aceste noi violenţe.

Nikol Paşinian a denunţat marţi o ”agresiune” împotriva teritoriului suveran armean, în cadrul unei reuniuni a Consiliului Securităţii Naţionale.

Secretarul Consiliului, Armen Grigorian, a anunţat că Armenia, membră a unei alianţe conduse de către Moscova, a cerut ajutorul Rusiei.

Azerbaidjanul a denunţat, la rândul său, o ”provocare de mare amploare” şi a acuzat Armenia de atacarea unor poziţii în districtele Kalbajar şi Latchin, la vest de Nagorno Karabah.

Aceste districte au fost retrocedate Azerbaidjanului de către Armenia anul trecut.

Aceste ultime confruntări armate ilustrează un echilibru precar în butoiul cu pulbere din Caucaz, la aproape un an de la sfârşitul unui război sângeros de şase săptămâni între Azerbaidjan şi Armenia în nagorno Karabah.

Acești șapte militari azeri și-au pierdut viața în confruntarea armată cu Armenia deși Rusia are forțe de menținere a păcii

Aceste noi violenţe au loc în pofida prezenţei în această regiune a unor militari din cadrul unei forţe ruse de menţinerea păcii, desfăşurată în noiemnrie 2020, în cadrul unui armistiţiu negociat de către Vladimir Putin în vederea opririi războiului de anul trecut.

Confruntările armate de marţi sunt cele mai intense de la sfârşitul acestui război, care s-a soldat cu peste 6.500 de morţi, la sfârşitul căruia Armenia a cedat Azerbaidjanului mai multe regiuni din jurul Nagorno Karabah.

Regiunea muntoasă separatistă azeră Nagorno Karabah, cu o populaţie majoritar armeană, susţinută de Erevan, s-a desprins prin secesiune din Azerbaidjan la căderea URSS şi a antrenat un prim război în anii ’90, soldat cu 30.000 de morţi şi sute de mii de refugiaţi.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sfidează protestatarii indignați de prăbușirea acoperișului unei gări

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma...
Ultima oră
Pe aceeași temă