20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăEconomieEconomie internăSancțiuni pentru șefii ASF, în cazul unui faliment al companiilor de asigurări

Sancțiuni pentru șefii ASF, în cazul unui faliment al companiilor de asigurări

Conducerea ASF riscă să rămână fără bonusurile de performanţă în cazul falimentelor sau insolvenţelor companiilor pe care le supra­veghează, conform unui proiect de lege depus la Camera Deputaţilor de deputatul neafiliat Oana Cambera. 

Propunerea legislativă a fost înaintată de Oana Cambera deputat neafiliat şi 11 deputaţi şi senatori neafiliaţi pe data de 29 martie 2023 şi mo­difică Ordonanţa de Urgenţă 93 din 18 decembrie 2012 privind înfiinţarea, orga­nizarea şi funcţionarea ASF.

,,Pe parcursul unui singur an, am asistat la falimentul a două companii care dețineau împreună aproximativ 60% din piața asigurărilor RCA din România, ceea ce denotă faptul că activitatea desfăşurată în sectorul monitorizării și supravegherii pieței asigurărilor are nenumărate disfuncţionalităţi. În tot acest timp, ASF a rămas sub aceeași conducere.

Consider că intenționat s-a menținut o reglementare legală vagă, care nu include spre exemplu niciun fel de prevederi despre auditarea externalizată a activității instituției și revocarea conducerii, scopul celorlalte partide fiind menținerea în funcție a celor numiți politic.“, a spus deputatul Cambera.

Momentan, aceasta ar putea fi o soluție în sancționarea șefilor ASF pentru neglijență în serviciu.

„În contextul unui eveniment care impactează negativ piaţa financiară şi care face obiectul activităţii de autorizare, reglementare, supraveghere şi control prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, membrii Consiliului ASF nu vor mai fi îndreptăţiţi la acordarea altor venituri decât cele lunare, respectiv salariul şi indemnizaţia de membru al Consiliului, pe perioada anului în care s-a produs evenimentul cu impact negativ“, se arată în proiectul de lege.

Clienții și păgubiții Euroins au trimis zeci de mii de cereri, dar au fost înregistrate doar o treime

FGA a anunțat că a recepționat peste 3.700 de cereri de deschidere dosare de daună, începând cu 17 Martie 2023 (data ridicării licenței de funcționare a Euroins) și până la data de 2 aprilie 2023, iar dintre acestea Fondul a înregistrat oficial 2307 de cereri de deschidere dosare de daună.

Fondul de garantare a asiguraților a recepționat, începând cu 17 Martie 2023- data ridicării licenței de funcționare a Societății Euroins România Asigurare Reasigurare SA și până la 02 Aprilie 2023, 3.737 Cereri de deschidere dosare daună, din partea potențialilor creditori de asigurare ai societății menționate. Dintre acestea, Fondul a înregistrat 2307.

De asemenea, în aceeași perioadă, FGA a recepționat 30.592 de solicitări pentru categoria Cereri de plată. Dintre acestea, au fost înregistrate 7.958 cereri de plată pentru acordarea despăgubirilor/indemnizațiilor-Anexa 10  precum și 2.206 cereri de plată pentru acordarea restituirii de primă-Anexa 9. Un total de 10.164 de cereri au fost înregistrate.

Numărul final de cereri de plată înregistrate la FGA poate fi diferit de numărul solicitărilor primite, din cauza faptului că, unele cereri sunt transmise de mai multe ori(dubluri), pe mai multe canale de comunicare(email, portal, poștă etc) sau sunt solicitări care nu se încadrează în categoria cererilor de plată (petiții, diverse solicitări întrebări etc).

Prin urmare, FGA face apel la potențialii creditori de asigurare ai Societății Euroins România Asigurare Reasigurare SA să transmită cererile de plată(Anexa 9/10) precum și cererile de deschidere a dosarelor de daună( Anexa 7), doar pe portalurile dedicate, prezente pe site-ul FGA. Acest lucru ușurează atât activitatea de înregistrare, cât și procesarea ulterioară a cererilor, în beneficiul creditorilor de asigurare.

Despăgubirile de la Fondul de Garantare vin greu, deoarece au existat blocaje în restituirea banilor. Deși acum, FGA trebuie să se ocupe și de clienții sau păgubiții Euroins, nu s-au restituit banii nici în cazul City Insurance, astfel că returnarea banilor este una de durată, iar păgubiții sunt îndemnați din nou să se înarmeze cu multă răbdare.

ASF a decis retragerea autorizației de funcționare a Euroins în ședința din 16 martie ca urmare a faptului că asiguratorul ar avea nevoie de fonduri de 2,19 miliarde lei pentru cerința de capital de solvabilitate, spunea autoritatea.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă