Papa Francisc a avut o serie de discuții, în plan internațional, cu privire la războiul din Ucraina, în scopul de a se obține încetarea războiului.
Suveranul Pontif a precizat în fața jurnaliștilor că Vaticanul se implică într-o acțiune de mediere. Papa a făcut această dezvăluire imediat după finalizarea vizitei sale de trei zile în Ungaria. În Ungaria, Suveranul Pontif s-a întâlnit cu șefa statului, Katalin Novák, cu premierul, cu reprezentanți ai cultului romano – catolic și greco – catolic. Într-un discurs ținut la Budapesta, Papa a îndemnat țările europene „să nu lase pe nimeni să devină pentru totdeauna duşman”. Analiștii consideră că Papa a dorit să spună că Rusia nu trebuie considerată un dușman permanent.
După plecarea din Ungaria, Papa a precizat că a vorbit despre Ucraina atât cu premierul cât și cu reprezentanți ai cultelor din Ungaria.
Deși Ungaria face parte din NATO și din UE, se știe că premierul Viktor Orbán are o relație foarte bună cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. În schimb, Viktor Orbán are o relație proastă cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Citește și:
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!