12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRusia susține că a doborât 50 de drone ucrainene. Doi civili și-au...

Rusia susține că a doborât 50 de drone ucrainene. Doi civili și-au pierdut viața

Ministerul rus al Apărării a transmis sâmbătă că apărarea sa antiaeriană a interceptat şi distrus 50 de drone ucrainene în cursul nopţii, respingând unul dintre cele mai mari astfel de atacuri asupra Rusiei de la izbucnirea conflictului din Ucraina, relatează Reuters, potrivit agerpres.ro.

Oficialii ruşi au declarat că doi civili au fost ucişi şi un depozit de combustibil a fost incendiat în timpul atacurilor.

Ministerul a precizat că 26 de drone au fost doborâte în regiunea Belgorod, zece în Briansk, opt în Kursk, două în Tula, precum şi câte o dronă în fiecare dintre regiunile Smolensk, Riazan, Kaluga şi Moscova.

Viaceslav Gladkov, guvernatorul regiunii ruse Belgorod, care se învecinează cu Ucraina, a declarat că doi civili au fost ucişi ca urmare a unui atac cu dronă.

El a spus ulterior că o femeie însărcinată şi copilul ei nenăscut au murit separat într-un spital din cauza rănilor suferite după ce Ucraina a bombardat satul Novaia Tavolzanka din districtul Şebekino.

Guvernatorul regiunii Kursk din Rusia, Roman Starovoit, a declarat pe aplicaţia Telegram că satul Tiotkino, care a fost frecvent supus bombardamentelor, a fost atacat cu muniţii cu dispersie. Nimeni nu a fost rănit.

O sursă din serviciile secrete ucrainene a declarat pentru Reuters că Ucraina a efectuat un atac cu drone la scară largă în cursul nopţii, vizând instalaţii energetice care susţin producţia militaro-industrială rusă.

“Au fost lovite cel puţin trei staţii electrice şi o bază de stocare a combustibilului, unde au izbucnit incendii”, a declarat sursa ucraineană, menţionând videouri de pe reţelele de socializare care arată incendii în diferite locuri.

Potrivit sursei, atacul cu drone a fost o operaţiune comună efectuată de serviciul de securitate SBU, agenţia de informaţii militare GUR şi Forţele pentru Operaţiuni Speciale din Ucraina.

Kievul nu confirmă şi nici nu neagă oficial că atacă rafinăriile din interiorul Rusiei, dar spune că instalaţiile sunt ţinte legitime, pentru că ajută efortul militar rus.

Rusia spune că atacurile ucrainene cu drone echivalează cu terorismul.

Guvernatorul regiunii Smolensk din vestul Rusiei, Vasili Anokin, a declarat că o dronă ucraineană a lovit un depozit de combustibil peste noapte, incendiindu-l, în timp ce un atac asupra centrului regional a fost respins.

Nu există rafinării mari de petrol în regiunea Smolensk.

Guvernatorul a transmis pe aplicaţia sa de mesagerie Telegram că drona a atacat o instalaţie de combustibil şi energie din regiunea Kardim la ora două dimineaţa (23:00 GMT vineri), lovind un rezervor cu lubrifianţi de combustibil şi ulei. Pompierii se luptau cu incendiul, a adăugat el.

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această dimineaţă.

“Satul Poroz, din cartierul urban Graivoron, a fost atacat de forţele armate ucrainene cu drone. În urma proiectării a două dispozitive explozive, o clădire de locuinţe a luat foc (…) doi civili au murit”, a spus Viaceslav Gladkov pe Telegram, precizând că este vorba despre o femeie şi un bărbat.

O clădire rezidenţială şi un hambar au fost “arse complet”, iar o altă clădire rezidenţială a fost grav avariată, a adăugat Gladkov, subliniind că la faţa locului se aflau serviciile de urgenţă.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă