6.8 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăLifestyleRusaliile. Superstiții, tradiții și obiceiuri

Rusaliile. Superstiții, tradiții și obiceiuri

Luni, 5 iunie, creștinii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc Rusaliile sau Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh, așa cum mai este denumită.

Această srăbotare este una dintre cele mai vechi sărbători creștine. De altfel, reamintim că anul acesta, românii care lucrează la stat au avut parte de o minivacanță de Rusalii datorită punții care se face între 1 iunie (Ziua Copilului) și 5 Iunie – Rusaliile.

Rusaliile: Tradiții și obiceiuri

Tradițiile și obiceiurile de Rusalii diferă de la o zonă la alta a țării.

Un prim exemplu este că oamenii își împodobesc casele cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar. Acest lucru se face pentru a alunga răul și bolile.

Despre ramurile de tei se spune că ferește gospodăriile de grindină sau duhurile rele ale zânelor. Flăcăii le aduc din păduri, după care se sfinţesc la biserică, iar credincioşii le iau acasă şi le pun la icoane. Spiritele rele se alungă prin ritualuri gălăgioase şi pocnituri cu ramuri de tei

În alte zone din țară, femeile fac descântece pentru a alunga Ielele, iar ușile se ung cu usturoi. Astfel, se spune că locuința va fi păzită de rele și ghinion pentru tot restul anului.

În Ardeal există un obicei numit „udatul nevestelor”, atunci când femeil sunt stropite cu apă pentru a fi frumoase și sănătoase tot anul.

Superstiții de Rusalii

Ielele. Cu siguranță majoritatea au auzit. Sunt ființe fantastice care umblă prin văzduh și pot lua mințile oamenilor dacă nu respectă ziua de sărbătoare.

Rusaliile, cunoscute sub diferite nume – iele, zâne, şoimane, împărătesele-văzduhului, ursoaice – umblă îmbrăcate în alb, iar locurile în care dansează rămân arse şi neroditoare.

Prin popor umblă basme cum că Rusaliile răpesc uneori un tânăr frumos doar ca să se joace cu el, după care îl eliberează. Important este ca acesta să nu săună ce a văzut, pentru că ar putea fi pedepsit.

Oamenii sunt de părere că nu este bine să mergi la câmp de Rusalii, asta pentru că te prind Ielele și te pedepsesc. Tot de Rusalii, oamenii nu trebuie să intre în vie sau să meargă în locuri pustii, pentru că s-ar putea întâlni cu spiritele rele.

De altfel, nu este bine nici să te cerți cu cineva în ziua de Rusalii. În Duminica Rusaliilor nu e bine să te urci în copaci sau în locuri înalte și nici să călătorești departe de casă.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

BEJ Argeș: Alina Gorghiu a încălcat legea electorală printr-o postare după încheierea campaniei

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a contestat decizia la Biroul Electoral Central, susținând că nu a încălcat legea Biroul Electoral Județean Argeș a transmis că ministrul...

Klaus Iohannis a votat, dar a refuzat să facă declarații

Elena Lasconi a venit cu prăjituri „fără blat” la secția de votare Președintele Klaus Iohannis a votat la ora 10:00, la Liceul Jean Monnet din...

David Popovici și Selly, apeluri către români în ziua alegerilor prezidențiale: „Hai la vot!”

Campionul olimpic la înot David Popovici a votat duminică, în primul tur al alegerilor prezidențiale, și a transmis un mesaj mobilizator către români. Și...
Ultima oră
Pe aceeași temă