11.7 C
București
joi, 7 noiembrie 2024
AcasăSocialRomânia, „invadată” de rable! Aproape jumătate din mașinile verificate în trafic au...

România, „invadată” de rable! Aproape jumătate din mașinile verificate în trafic au probleme tehnice grave

Aproape jumătate (44,16%) dintre vehiculele controlate în trafic de inspectorii Registrului Auto Român (RAR) în primele şase luni ale anului aveau deficienţe tehnice majore şi/sau periculoase şi au fost declarate neconforme.

„Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în primele şase luni din anul 2023, 44.472 de vehicule, la nivelul întregii ţări. În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat că 44,16% dintre acestea aveau deficienţe tehnice majore şi/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme. Cele mai multe neconformităţi au fost constatate la: instalaţia electrică de iluminare-semnalizare (27,54%); emisiile poluante (22,1%); punţi, jante, anvelope şi suspensie (13,04%); vizibilitate (12,81%); şasiu şi elemente ataşate şasiului (11,08%)”, se arată într-un comunicat RAR.

Neconformităţi la sistemul de frânare au fost depistate la 5,57% dintre vehiculele controlate şi în 1,9% din cazuri au fost constatate probleme la sistemul de direcţie.

În urma verificărilor s-au identificat deficienţe din sfera poluării la 2.820 de vehicule dintre cele controlate.

Inspectorii RAR au identificat în trafic şi vehicule cu defecţiuni periculoase la sistemele de frânare, direcţie sau la punţi şi fuzete. În cazul a 3.064 de vehicule s-a considerat că acestea prezintă pericol iminent de accident, subliniază sursa citată.

Aproximativ 2,6% dintre vehiculele verificate prezentau probleme legate de inspecţia tehnică periodică – ITP fals, expirat sau anulat.

„În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, pe parcursul primelor şase luni ale anului 2023, au fost aplicate 14.354 de sancţiuni, au fost retrase 12.362 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 194 de vehicule şi 260 ITP-uri au fost anulate”, se arată în comunicat.

În Bucureşti şi judeţul Ilfov au fost verificate, în perioada menţionată, 2.919 vehicule. Dintre acestea, 73,65% prezentau diferite neconformităţi tehnice sau legate de acte şi 722 (24,61%) prezentau pericol iminent de accident. Din totalul autovehiculelor oprite, în 15,71% din cazuri s-au constatat deficienţe din sfera poluării, 9,1% aveau probleme legate de identificare şi 4% aveau ITP fals, expirat sau anulat.

În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră în această regiune au fost aplicate 1.759 de amenzi contravenţionale şi au fost retrase 1.803 certificate de înmatriculare.

„În situaţia în care una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice specifice la reprezentanţele RAR din ţară. Atragem atenţia că rezultatele controalelor desfăşurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni”, se menţionează în document.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Monumentele Capitalei, pregătite să-și recapete strălucirea

Primarul Capitalei anunță lucrări la monumentele istorice care au nevoie de intervenții urgente Primăria Capitalei a lansat în SEAP, prin Centrul de Cultură Palatele Brâncovenești...

Monumentele Capitalei, pregătite să-și recapete strălucirea

Primarul Capitalei anunță lucrări la monumentele istorice care au nevoie de intervenții urgente Primăria Capitalei a lansat în SEAP, prin Centrul de Cultură Palatele Brâncovenești...

Fonduri masive pentru transportul public și 23 de locomotive noi

Guvernul anunță investiții în locomotive electrice și în infrastructura feroviară Ploiești-Focșani La începutul ședinței de Guvern, premierul Ciolacu a anunțat alocări de 1,2 miliarde de...
Ultima oră
Pe aceeași temă