Ambasadorul Danemarcei este de părere că această nouă instituție este menită să îmbunătățească reziliența cibernetică și să susțină cercetarea în domeniul securității cibernetice în întreaga UE.
„A fi în siguranță online nu a fost niciodată mai important decât acum. Ne bucurăm că România va găzdui noul Centru al UE pentru securitate cibernetică și va prelua conducerea în acest domeniu important”, spune ambasadorul Søren Jensen.
București va fi gazda noului Centru Cyber, fiind ales în urma unei competiții cu alte 6 orașe din Europa.
În scrisoarea de susținere a candidaturii Bucureștiului, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii a punctat progresul României în domeniul securității cibernetice și tehnologiei în general și atuurile orașului.
Cum arată ecosistemul IT&C din România:
– Locul 6 în UE în ceea ce privește numărul de absolvenți IT&C;
– Peste 27.000 de studenți înscriși anual la facultăți cu profil tehnologic;
– Peste 15 programe de cybersecurity dezvoltate în 11 universități și licee din România;
– Locul 4 la nivel mondial în privința numărului de medalii obținute la competițiile academice;
– București este cel mai important centru IT&C din țară, cu peste 83.000 de specialiști angajați în 118 companii tech și investiții de peste 1.1 miliarde de euro atrase în ultimii 7 ani în startup-uri tech;
– Industria IT&C a contribuit la creșterea economică în primul trimestru al anului 2020 cu aproape 40%, iar în 2019, contribuția sectorului la formarea PIB a fost de 6%.