21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialRomânia dă Republicii Moldova 100 milioane de euro, în timp ce Rusia...

România dă Republicii Moldova 100 milioane de euro, în timp ce Rusia continuă s-o împileze

România a aprobat marți 100 milioane de euro, ajutor nerambursabil pentru proiectele Republicii Moldova, în timp ce presiunea economică pe care o exercită Rusia este din ce în ce mai mare.

Senatorii români au aprobat marți legea pentru ratificarea Acordului privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova.

Acordul a fost semnat de către prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, și prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, la 11 februarie 2022, la Chișinău, în cadrul ședinței comune a celor două guverne, conform epicnews.ro.

Senatul României, care în acest caz este for decizional, a aprobat marți documentul.

„Acordul va reprezenta un instrument principal prin intermediul căruia România va acorda, pe perioada următorilor șapte ani, sprijin Republicii Moldova în eforturile care vizează dezvoltarea durabilă și avansarea pe calea reformelor și integrării în Uniunea Europeană”, a anunțat MAE.

Proiectele incluse în acord presupun investiții în domenii importante precum infrastructura, sectorul energetic, sănătatea, educația și cultura.

Cu toate acestea, deși România ajută necondiționat Republica Moldova în drumul ei pentru atingerea standardelor europene în diverse domenii, Rusia își continuă politica de înrobire economică și financiară.

Rusia a dublat prețul gazelor naturale pentru Republica Moldova în luna aprilie, a anunțat președintele Consiliului de Administrație al companiei Moldovagaz, Vadim Ceban.

Republica Moldova va plăti în luna aprilie un preţ de 1.193 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze naturale livrate de Rusia. Comparativ, în luna martie, Republica Moldova a plătit un preţ de 547,26 de dolari pentru fiecare mie de metri cubi de gaze naturale livrate de Rusia.

În luna octombrie 2021, MoldovaGaz şi Gazprom au prelungit pentru cinci ani acordul de furnizare de gaze naturale. În conformitate cu prevederile noului contract, Gazprom cere ca plata pentru gazele naturale livrate să fie făcută în avans până la data de 20 a fiecărei luni.

Tot potrivit termenilor contractului, preţul este stabilit în fiecare lună şi depinde de preţurile spot la gaze naturale şi petrol.

Vadim Ceban anunţa, luna trecută, că de la 1 mai 2022, Moldovagaz va plăti Gazprom numai în ruble sau euro, în condiţiile în care anterior a plătit şi în dolari americani, potrivit digi24.ro.

România vine în sprijinul Republicii Moldova pentru a reduce presiunea pe care o face Rusia prin Gazprom
Astfel, cel de al doilea stat românesc va beneficia din nou de sprijinul aproape necondiționat al României pentru supraviețuirea sa politică și economică.
Totodată, oficialii de la Chișinău au anunțat că vor achita la timp avansul pentru gazele din ianuarie către Gazprom.
Republica Moldova va plăti la timp avansul pentru gazele din ianuarie către Gazprom, a declarat în luna ianuarie 2022 premierul moldovean Natalia Gavrilița, conform Reuters.
Anterior, guvernul de la Chișinău a transmis că Gazprom a respins cererea Republicii Moldova de a reprograma plata gazului din ianuarie, forțând țara să introducă starea de urgență în sectorul său energetic.

Vicepremierul Andrei Spînu declarase inițial că statul moldovean a fost în stare să achite 38 de milioane de dolari dintr-o factură de 63 de milioane de dolari, dar ulterior premierul Natalia Gavriliță a declarat că Moldova va apela la fondurile din bugetul statului pentru a plăti întreaga sumă.
„ Guvernul a găsit modalități de a plăti Gazprom un avans pentru luna ianuarie în valoare de 63 de milioane de dolari la timp”, a declarat Gavriliță după o ședință de guvern.
Ca soluție găsită, aceasta a explicat că guvernul va amâna plata TVA pentru compania Moldovagaz și va transfera către companie fonduri bugetare care au fost alocate anterior acordării de compensații populației pentru tarifele ridicate.
Parlamentul a declarat stare de urgență, ceea ce va da prerogative lărgite guvernului pentru a gestiona sectorul energetic, cum ar fi schimbarea livrărilor de gaz de la industrie spre gospodării și utilizarea fondurilor bugetare.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că vânzările de gaze rusești către Moldova sunt o chestiune comercială între Gazprom și fosta republică sovietică, dar gazul livrat, trebuie plătit, deși Gazprom deține 65% din compania MoldovaGaz, conform agerpres.ro.
Inițial, deputatul PAS, Lilian Carp, spunea că Guvernul va veni cu noi modalităţi de suport a cetăţenilor cu venituri modeste pentru a-i ajuta să facă faţă poverii facturilor. În acelaşi timp, era examinată posibilitatea renegocierii contractului cu Gazprom. „Preţul la burse depăşeşte acum 1.200 de dolari pentru o mie de metri. Preţul la gaz în Republica Moldova este creat din două componente, este vorba despre preţul de piaţă al gazelor naturale şi o altă componentă este preţul la petrol. Preţul la petrol este unul mai stabil faţă de preţul la gaz. Contractul actual cu Gazprom stabileşte un preţ de 3 ori mai mic faţă de piaţa europeană, trebuie să recunoaştem acest lucru. Ceea ce-şi propune Andrei Spînu este să obţină, prin renegociere, să nu achităm avansul de 50%.
Înţelegem că Moldovagaz nu are capacitatea de a plăti în avans. La moment, din acumulările de la cetăţeni s-a colectat 40% din suma necesară. Noi vom căuta soluţii cum să ne asumăm plata facturii. Se discută posibilitatea ca Moldovagaz să ia un credit, pentru a putea achita factura”, a spus deputatul PAS, Lilian Carp, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, la începutul anului 2022.
Deși aflată într-o situație complicată din punct de vedere economic, fiind dependentă de gazul livrat de Rusia, prin Gazprom, Republica Moldova primește din nou un ajutor salvator din partea României.
Cu o mână ia din Vest, cu cealaltă plătește în Est!

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă