5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internaționalRomânia a participat la inaugurarea gazoductului Grecia - Bulgaria. "Nu permitem ca...

România a participat la inaugurarea gazoductului Grecia – Bulgaria. „Nu permitem ca energia să fie folosită ca armă de șantaj”, anunță Virgil Popescu

O delegație din România, condusă de premierul Nicolae Ciucă, a participat la ceremonia pentru inaugurarea gazoductului Grecia – Bulgaria.

Din delegația României au făcut parte ministrul Energiei, Virgil Popescu, directorul general al Transgaz, Ion Sterian, directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu, precum şi directorul adjunct al Romgaz, Aristotel Jude.

„Finalizarea interconectorului Grecia-Bulgaria este un pas foarte important pentru designul pieței de energie din regiune. Mai mult chiar, o declarație publică prin care demonstrăm că împreună oferim un răspuns categoric: că nu permitem ca energia să fie folosită ca armă de șantaj. Astfel, ne asigurăm diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare și, totodată, întărim securitatea energetică, în vederea independenței energetice”, a explicat ministrul Virgil Popescu într-un mesaj postat pe internet.

„Importurile de gaz din Azerbaidjan prin intermediul acestui interconector vor reprezenta o sursă alternativă viabilă de acum, care va asigura României și altor state aflate pe diagrama de distribuție a acestei rețele de gaze accesul la Conducta Trans-Anatoliană de Gaze Naturale (TANAP)”, a precizat Virgil Popescu.

Acum zece zile, premierul Ciucă anunța că obiectivul României este să-și asigure 90 la sută din necesarul de gaz din surse interne.

Prin conducta Grecia – Bulgaria va ajunge în Europa gaz din Azerbaidjan

„Finalizarea gazoductului BRUA faza I, aproximativ 500 de kilometri de conductă ce  traversează un sfert din teritoriul țării, reprezintă o sursă importantă de energie pentru cetățenii noștri și pentru dezvoltarea economică. În plus, odată cu punerea în funcțiune a BRUA, România se conectează la culoarele regionale de transport și își va putea asigura aprovizionarea din noi surse.
Operaționalizarea interconectorului Bulgaria – Grecia – ultima componentă a Coridorului Vertical, transformarea Coridorului Transbalcanic, care poate prelua gaze naturale din zona Mării Caspice și Azerbaidjan, vor crea un plus de siguranță pentru România și întreaga regiune”, preciza premierul Ciucă.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă