4.9 C
București
luni, 16 decembrie 2024
AcasăSocialEducațieRezultatele finale de la Definitivatul în învățământ

Rezultatele finale de la Definitivatul în învățământ

Rata finală de promovare din sesiunea 2023 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrată în urma soluționării contestațiilor depuse după desfășurarea probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este 79,37%, informează Ministerul Educației (ME).

În raport cu prima afișare (rezultate inițiale) din sesiunea 2023, se constată o creștere de 2,41% (76,97%), respectiv de peste 5,5%, comparativ cu procentul consemnat anul trecut (73,82%), transmite ME, printr-un comunicat de presă remis cotidianului national “România liberă”.

Rezultatele finale au fost publicate astăzi, 1 august, ora 10:00, pe site-ul dedicat și în centrele de examen.

Astfel, după evaluarea celor 1.235 de contestații depuse (număr inferior celui de anul trecut: 1.528), 6.089 de candidați au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 8 (opt), cu 184 mai mulți față de prima afișare (5.905 candidați).

Conform legislației în vigoare, pentru a fi declarat promovatun candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele de examen, inclusiv cea scrisăNota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, medie care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului. Astfel, dacă un candidat obţine nota 10 la ambele inspecţii şi la portofoliu, pentru a promova examenul naţional pentru definitivare în învăţământ, respectiv pentru a obţine media 8 (opt), trebuie să fie notat cu cel puțin 7.15 la proba scrisă.

Proba scrisă a fost susținută de peste 8.000 candidați în 42 de centre de examen la 105 discipline. Rata de participare a fost 94,38%: 8.008 candidați prezenți dintr-un total de 8.485 candidaţi care au îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de metodologia de examen:

  • au efectuat un stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;
  • dețin pentru anul şcolar în curs calificativul „Bine” sau „Foarte bine”;
  • au avut minimum 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

330 de candidați s-au retras, iar 4 candidați au fost eliminați pentru fraudă. Două lucrări au fost anulate în centrele de evaluare, conform prevederilor metodologice.

Astfel, din totalul celor 7.672 de candidaţi cu lucrări evaluate, 6.162 de candidați au obținut note între 7 și 10. Dintre aceștia, 131 de candidaţi au fost notați cu 10, iar 422 de candidați au primit note între 9,50 și 9.99. Cu note sub 5 au încheiat examenul 423 de candidați.

Cadrele didactice care promovează acest examen dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Termenul limită pentru amnistia fiscală este 19 decembrie

Contribuabilii sunt sfătuiți să respecte cu strictețe termenul limită pentru a beneficia de facilități fiscale Persoanele fizice și firmele care vor să beneficieze de amnistia...

Termenul limită pentru amnistia fiscală este 19 decembrie

Contribuabilii sunt sfătuiți să respecte cu strictețe termenul limită pentru a beneficia de facilități fiscale Persoanele fizice și firmele care vor să beneficieze de amnistia...

Neymar clarifică situația sa la Al-Hilal. „Vreau să arăt de ce sunt aici”

Neymar a vorbit deschis despre situația sa actuală la Al-Hilal, într-un interviu recent, respingând speculațiile privind o plecare iminentă. Starul brazilian a afirmat că...
Ultima oră
Pe aceeași temă