24.4 C
București
duminică, 8 septembrie 2024
AcasăInternaționalReuniune de urgență a ONU după uciderea lui Ismail Haniyeh, liderul Hamas

Reuniune de urgență a ONU după uciderea lui Ismail Haniyeh, liderul Hamas

Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit miercuri într-o şedinţă de urgenţă convocată la cererea Iranului după ce liderul politic al mişcării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, a fost asasinat în cursul nopţii la Teheran într-o lovitură ţintită atribuită Israelului, a anunţat preşedinţia rusă a Consiliului.

Cererea Iranului de convocare a acestei reuniuni, programată pentru ora 20:00 GMT, a fost susţinută de Rusia, Algeria şi China, a precizat un purtător de cuvânt. Rusia deţine luna aceasta preşedinţia rotativă a Consiliului de Securitate al ONU.

Într-o scrisoare adresată Consiliului de către ambasadorul Iranului la ONU, Emir Saeid Iravani, Teheranul „condamnă în termenii cei mai fermi agresiunea regimului sionist reprezentată de asasinarea domnului Haniyeh”.

Iranul solicită Consiliului „să condamne ferm şi fără echivoc actele de agresiune şi atacurile teroriste ale regimului israelian împotriva suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Iranului, precum şi actele recente de agresiune împotriva suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Libanului şi a Siriei”, precum şi „să ia măsuri imediate pentru a asigura tragerea la răspunderea pentru aceste încălcări ale dreptului internaţional, inclusiv posibilitatea de a impune sancţiuni şi alte măsuri pentru a preveni alte atacuri”.

Liderul Hamas a fost ucis într-un atac asupra unei reşedinţe destinate veteranilor iranieni

Liderul politic al Hamas, Ismail Haniyeh, care se afla la Teheran pentru a participa la ceremonia de învestire a noului preşedinte iranian Masoud Pezeshkian, a fost ucis împreună cu garda sa de corp aparent într-o lovitură aeriană ţintită atribuită Israelului şi executată în timpul nopţii la ora locală 02:00 asupra unei reşedinţe destinate veteranilor iranieni, unde era găzduit în capitala iraniană.

Iranul a ameninţat că va răzbuna moartea acestuia, stârnind temeri privind un conflict extins în regiune în plin război aflat în desfăşurare în Fâşia Gaza, mai ales că, cu numai câteva ora înaintea loviturii de la Teheran, Israelul l-a ucis într-un raid aerian în apropierea capitalei libaneze Beirut şi pe comandantul-şef al aripii militare a grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah, Fuad Shukr.

Liderul politic al Hamas, Ismail Haniyeh, a fost ucis de o rachetă ce a lovit camera în care se afla

Liderul politic al mişcării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, asasinat în cursul nopţii de marţi spre miercuri la Teheran într-o lovitură atribuită Israelului, a fost ucis de o rachetă care a ţintit direct camera imobilului unde se afla, a declarat un lider Hamas din Fâşia Gaza, Khalil Al-Hayya, potrivit Reuters.
Ca efect al loviturii rachetei, pereţii, uşile şi ferestrele încăperii unde se afla au fost distruse, racheta ţintind „direct” camera în care era Ismail Haniyeh, a spus la o conferinţă de presă la Teheran respectivul lider al Hamas, fără a preciza dacă a fost o rachetă trasă din apropiere sau una lansată de un avion militar israelian. „Aşteptăm acum investigaţia completă a fraţilor noştri” iranieni, s-a limitat el să completeze.

Gardienii Revoluţiei, unitatea de elită a armatei iraniene, au transmis miercuri dimineaţă că ce s-a întâmplat este „în curs de investigare”. Potrivit unor analişti intervievaţi de AFP, acest asasinat comis chiar în inima capitalei Teheran ilustrează amploarea infiltrării reuşite de serviciile secrete israeliene şi de asemenea vulnerabilitatea Iranului, care nu doar că nu a reuşit să contracareze atacul, dar nici măcar nu a detectat imediat cum şi cu ce a fost executat. Agenţia iraniană de presă IRNA a transmis vag că atacul a fost efectuat cu un „proiectil aerian ghidat”.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Două veacuri de la nașterea eroului pașoptist Avram Iancu. Peste 3.000 de oameni la Serbările de la Țebea

Președintele Iohannis a transmis că încărcătura simbolică a Sărbătorii de la Ţebea este una specială, în "Anul Avram Iancu" Manifestările comemorative au pornit de la...

MApN: A fost urmărit traseul unei drone care a evoluat în spaţiul aerian naţional şi a părăsit teritoriul spre Ucraina

Sistemul de supraveghere radar a identificat şi urmărit cu două avioane F-16 traseul dronei Forțele ruse au reluat seria de atacuri cu drone asupra unor...

Raed Arafat: Incendiul uriaș de vegetație din Maramureș a fost localizat. Situația este sub control

Aproape 300 de pompieri veniți din 5 județe au intervenit. De asemenea, MApN a trimis două avioane Spartan Șeful DSU a anunțat, într-o intervenție...
Ultima oră
Pe aceeași temă