Poliția din Republica Moldova a reținut în interiorul țării mai mulți diversioniști ruși iar un luptător din formațiunea Wagner a fost returnat în Rusia.
Aceste informații au fost difuzate de autoritățile de frontieră ale Republicii Moldova și de Poliția Republicii Moldova. Unii dintre cetățenii ruși reținuți ar fi urmat să participe la un protest organizat de partidul Șor, de opoziție. Într-adevăr, un nou protest se desfășoară, duminică, 12 martie 2023, pe străzile din Chișinău.
„Servicii specializate din Federația Rusă sunt implicate în acțiuni de destabilizare în Republica Moldova în timpul protestelor, inclusiv pentru ziua de astăzi. Agentul nostru sub acoperire a intrat în contact direct cu persoana din Federația Rusă, care se prezenta sub pseudonimul Mayan Sandu, care dirija acțiunile cu altă persoană cu cetătenie a Republicii Moldova și a Federației Ruse, dar cu domiciliu în Federația Rusă. Acesta urma să asigure acțiunile de instruire în vederea destabilizării ordinii publice”, a declarat Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova.
Potrivit acestuia, un participant la proteste putea fi plătit cu până la 10.000 de dolari.
Diversioniști ruși, infiltrați printre protestatarii de la Chișinău
Șeful Poliției a făcut aceste declarații la Chișinău, în dimineața zilei de 12 martie 2023. În această zi, la Chișinău era anunțat că se va desfășura un protest de stradă.
În privința grupului Wagner, acesta reprezintă o unitate militară formată din cetățeni ruși. Această unitate a acționat, de-a lungul anilor, în afara Rusiei. În prezent, luptători Wagner activează în războiul din Ucraina.
Începând cu decembrie 2022, tot mai multe persoane publice de la Chișinău au avertizat că Rusia ar pregăti acțiuni de război hibrid împotriva Republicii Moldova. Primul mesaj în acest sens a fost transmis de șeful Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteață. Apoi, însăși șefa statului, Maia Sandu, a confirmat aceste amenințări. Ar fi planificate chiar acțiuni violente, care să includă și atacarea sediilor unor instituții de stat și luări de ostatici pe teritoriul Republicii Moldova.
Despre Viorel Cernăuțeanu se știe că deține funcția de șef al Poliției Republicii Moldova din februarie 2022. Un element interesant din biografia lui este că a absolvit Liceul militar de poliție „Neagoe Basarab” din Buzău, subordonat Ministerului Afacerilor Interne al României. Ulterior, Cernăuțeanu a urmat Academia de Poliție în Turcia, apoi în Republica Moldova. Cel mai recent, președinta Maia Sandu l-a avansat pe Cernăuțeanu la gradul de chestor.
Șeful Poliției Republicii Moldova are informații că Rusia a recrutat persoane care, duminică, urmau să dirijeze coloanele de protestatari de la Chișinău și să-i instige pe protestatari la acțiuni de provocare a forțelor de ordine. Sâmbătă și duminică, polițiști ai Republicii Moldova au oprit și controlat foarte multe vehicule, multe dintre ele fiind înmatriculate în Transnistria.
„Anumite forțe de opoziție din Republica Moldova vor asigura, în caz de necesitate, avocați, suport și acordul corespunzător. Persoanele respective erau racolate din rândul persoanelor cu antecedente penale și din rândul sportivilor”
Viorel Cernăuțeanu,
Șeful Poliției Republicii Moldova
Informațiile prezentate, la 12 martie, de Poliția Republicii Moldova vin după ce, la 10 martie 2023, un înalt oficial al Statelor Unite, John Kirby, semnala că Rusia urmărește slăbirea regimului pro – occidental al Republicii Moldova sau chiar înlocuirea acestuia cu unul favorabil Rusiei. Unii dintre cetățenii implicați în aceste acțiuni au legături cu serviciile de informații rusești, menționa Kirby.
„În contextul în care Republica Moldova continuă să se integreze în Europa, credem că Rusia continuă modalităţi de slăbire a Administraţiei moldovene, probabil cu obiectivul eventual de a vedea instalarea unei administraţii mai prietenoase cu Rusia”
John Kirby,
Consiliul Național de Securitate al SUA
John Kirby este amiral în retragere și deține funcția de coordonator de comunicare în Consiliul Național de Securitate al SUA.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!