Kremlinul a declarat că sugestiile şi speculaţiile occidentale că şeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, a fost ucis la ordinele sale sunt o „minciună absolută”.
Într-o convorbire cu reporterii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că ancheta privind accidentul aviatic de miercuri seara, în care, conform unor informaţii preliminare invocate de preşedintele Vladimir Putin, au murit Prigojin şi asociaţii săi, este în desfăşurare.
Vladimir Putin nu s-a întâlnit recent cu Prigojin, a adăugat Peskov.
Moscova a mai declarat că este imposibil de spus dacă Vladimir Putin va participa la funeraliile şefului mercenarilor Wagner, dar că liderul de la Kremlin are „un program foarte plin”.
Conform Kremlinului, grupul de mercenari Wagner nu are o existenţă juridică oficială.
În discuţia cu jurnaliştii, Peskov a spus că Wagner există ca un grup care a adus o „mare contribuţie” la campania militară a Rusiei în Ucraina şi a lăudat „eroismul” luptătorilor săi.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!