9.6 C
București
marți, 5 noiembrie 2024
AcasăLifestyleReghe e istorie! Ronald Gavril, noul iubit al Anamariei Prodan

Reghe e istorie! Ronald Gavril, noul iubit al Anamariei Prodan

Anamaria Prodan a captat atenția publicului când a apărut în ipostaze tandre alături de noul ei iubit, boxerul român Ronald Gavril. Cei doi au petrecut trecerea dintre ani în Las Vegas, iar prezența frecventă a Anamariei în preajma lui Gavril alimentează speculațiile despre o posibilă relație romantică între cei doi.

Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât Anamaria Prodan și Ronald Gavril au fost nași pentru un cuplu care și-a unit destinele în orașul jocurilor de noroc din Statele Unite.

Ronald „The Thrill” Gavril, în vârstă de 37 de ani, este un boxer de succes la categoria semigrea, cu un palmares impresionant de 24 de victorii (19 prin KO) și 3 înfrângeri. El a obținut succese notabile în America de Nord, luptând în Statele Unite și Mexic, și a câștigat ambele lupte pe care le-a avut în 2023.

Născut în Bacău, România, pe 10 iulie 1986, Ronald Gavril a început să se facă cunoscut în boxul profesionist în 2011 și s-a remarcat rapid prin victorii impresionante. Alegând să-și continue cariera în Las Vegas, Gavril a semnat un contract cu agenția de impresariat sportiv Mayweather Promotions, fiind remarcat de legende precum Floyd Mayweather și Leonard Ellerbe.

Averea lui Ronald Gavril este estimată la aproximativ 5 milioane de dolari conform informațiilor gsp.ro. Relația sa cu Anamaria Prodan adaugă un element de noutate în viața publică, iar fanii și curioșii așteaptă cu interes dezvoltările ulterioare ale acestei povești de iubire.

„Cu ochii doar spre viitor așteptăm anul nou! Vă doresc un an plin de lumină, sănătate și împliniri! Eu sunt Anamaria Prodan iar el este unicul Ronald Gavril”, a scris impresara, alături de o fotografie în care se află alături de sportiv.

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf n-au divorțat încă. „Am 5-6 procese cu el pe rol”

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf n-au divorțat încă. Impresara susține că tatăl fiului ei nu vrea să încheie procesele, pentru că și-ar dori să obțină bani de la ea.

„Am 5-6 procese cu el pe rol la acest moment, nici nu le mai știu numărul. El și amanta vor să stoarcă niște bani de la mine! Spun amantă pentru că nu sunt căsătoriți, iar divorțul nu s-a pronunțat! El e încă însurat, da?! Ați văzut voi pe undeva că s-a pronunțat divorțul?! De ce nu renunță el la aceste procese cu mine? Nu vrea! Vrea bani! Nu există așa ceva! Sunt doi ani de când ne rugăm și eu, și avocații mei de el, la două zile, să închidă tot și să-și vadă de viața lui! Să mergem la notar să încheiem, asta îi cerem noi toți, familia!”, a declarat Anamaria Prodan, în podcastul „Tare e tot” cu Viorel Grigoroiu, distribuit pe YouTube.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Focusați pe campanii pompoase guvernanții pierd banii din PNRR

Cu doar 13% din obiectivele PNRR atinse și o creștere economică revizuită în scădere, România se confruntă cu presiuni financiare și necesitatea unor reforme...

Lucian Onea și Mircea Negulescu, achitați definitiv în dosarul de corupție instrumentat de Secția Specială

Foștii procurori DNA de la Ploiești au fost exonerați de acuzațiile aduse, decizia fiind pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Foștii procurori DNA...

Într-un gând, într-un glas: Ilie Bolojan, potențial premier

PSD, USR și PNL îl văd ca viitor premier pe "mesianicul" liberal Ilie Bolojan Președintele Consiliului Județean Bihor pare a fi premierul tuturor. Trei dintre...
Ultima oră
Pe aceeași temă