3.4 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSocialEducațieRecomandările Ligiei Deca pentru activități care să fie desfășurate în unitățile de...

Recomandările Ligiei Deca pentru activități care să fie desfășurate în unitățile de învățământ, în această lună

În contextul Zilei Naționale a Lecturii, ministrul Educației, Ligia Deca, invită cadrele didactice să organizeze activități de promovare a lecturii în rândul antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor pe toată durata lunii februarie.

Ziua Națională a Lecturii ne oferă contextul să promovăm importanța lecturii și să propunem rutine de lectură (#citimZideZi). Elevii au nevoie să devină cititori competenți pentru a face față cu succes provocărilor societății actuale. Noi avem responsabilitatea să-i atragem și să îi susținem în drumul lor spre descoperirea cărților. Fiți alături de noi, împreună putem crește viitoarele generații de cititori!”, a transmis Ligia Deca, într-un comunicat de presă al Ministerului Educației (ME), remis cotidianului national ROMÂNIA LIBERĂ.

În acest sens, pe parcursul lunii februarie, pot fi inițiate una sau mai multe activități precum:

  • cluburi de lectură organizate pentru elevi și împreună cu aceștia;
  • întâlniri cu scriitori, traducători și ilustratori;
  • ateliere de scriere creativă și/sau ilustrare de carte;
  • vizite și/sau activități organizate la bibliotecă sau librărie, inclusiv prezentări ale serviciilor oferite de bibliotecile locale, județene și/sau metropolitane;
  • expoziții cu desene reprezentând personajele preferate dintr-o carte;
  • discuţii despre drepturile de autor și scrierea creativă originală ;
  • expoziții de carte organizate cu sprijinul editurilor și librăriilor.

Pentru derularea acestor activități pe parcursul lunii februarie, dar și pe termen lung, în mod constant, ministrul Educației încurajează o abordare integrată prin colaborarea cu Palatele copiiilor, bibliotecile locale sau județene, organizațiile neguvernamentale, asociațiile de părinți, consiliile județene/al Municipiului București, consiliile elevilor, companii și/sau orice alte entități interesate de promovarea lecturii.

Vă invit să împărtășiți cu noi, pe rețele de socializare, activitățile organizate de dumneavoastră și vă mulțumesc pentru implicare. Mottoul nostru comun este: Citim zi de zi (#citimZideZi)”, a mai declarat ministrul Ligia Deca.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Noua Comisie Europeană va fi votată în curând de Parlamentul European

Discuţiile între dreapta, centru şi social-democraţi "avansează" în Parlamentul European în vederea unui acord pentru aprobarea noii Comisii Europene, au declarat surse parlamentare pentru...

Benjamin Netanyahu spune că Hamas nu va mai conduce Fâșia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, marți, în timpul unei vizite în Gaza, că Hamas nu va conduce enclava palestiniană după încheierea războiului și...

România primul loc în UE la exportul de grâu în 2024. Cum am depășit Franța și Germania la un loc

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la începutul sezonului 2024/25, la 1 iulie, şi până la data de 17 noiembrie, au ajuns...
Ultima oră
Pe aceeași temă