Dan Șucu, principalul acționar al clubului Rapid București, a devenit acționar majoritar al clubului italian Genoa CFC, marcând o premieră pentru România prin integrarea unui club românesc într-un sistem multi-club la nivel european.
Achiziția, realizată printr-o majorare de capital în valoare de 45,3 milioane de euro, dintre care 40 de milioane au fost plătiți efectiv, i-a conferit lui Șucu o participație de aproximativ 77% în cadrul clubului italian din Serie A.
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a subliniat că această investiție nu doar că reprezintă o oportunitate de afaceri, dar și o inițiativă de „diplomație economică” care contribuie la îmbunătățirea imaginii României în Europa.
El a evidențiat că tranzacția lui Șucu demonstrează maturitatea antreprenorilor români de a-și extinde influența pe piețele internaționale și de a dezvolta afaceri sustenabile chiar și în medii competitive din afara țării.
Burleanu a exprimat speranța ca exemplul lui Dan Șucu să fie urmat de alți oameni de afaceri români care să investească în fotbalul european.
Am discutat astăzi cu colegii din Comitetul Executiv pe marginea achiziţionării clubului Genoa de către domnul Dan Şucu. În contextul în care activitatea Federaţiei Română de Fotbal este dependentă de mediul privat în ceea ce priveşte finanţarea tuturor proiectelor noastre, pot să vă spun că cunosc foarte bine mediul de business românesc, la fel şi corporaţiile mari care sunt prezente în România şi pot să vă spun că antreprenorii români sunt pregătiţi astăzi pentru etapa următoare, pentru a face investiţii în afara ţării noastre. Aşa cum România a beneficiat după anii ’90 de aportul investiţiilor străine, cred că acum a venit momentul ca know-how-ul şi capitalul românesc să treacă la un alt nivel, astfel încât să vedem din ce în ce mai des investiţii româneşti în afara României, în diferite domenii. Din punctul nostru de vedere dezvoltarea unui business sustenabil în ţara noastră într-un mediu plin de provocări alături de o strategie coerentă la cea mai înaltă expertiză, în fiecare domeniu în parte, alături de asumarea riscului, reprezintă elemente cheie în succesul unei investiţii externe, indiferent de ţara europeană în care această investiţie va avea loc. Astfel încât achiziţionarea clubului de fotbal din Italia reprezintă în mod cert oportunitate de business, dar în acelaşi timp reprezintă şi o mişcare care este marcată de ceea ce am putea numi diplomaţie economică. Dan Şucu contribuie astfel la schimbarea percepţiei despre ţara noastră. Când ne referim la această tranzacţie, trebuie să înţelegem şi complexul global, a spus Răzvan Burleanu.
CITEȘTE ȘI – Dan Șucu a oferit răspunsul pe care toată lumea îl aștepta: „Am studiat acest fenomen”
În ceea ce privește impactul asupra clubului Genoa, Burleanu a declarat că suporterii italieni ar trebui să fie încântați de această tranzacție.
Spre deosebire de fondurile de investiții orientate pe câștiguri rapide și exituri imediate, Dan Șucu este văzut ca un investitor pe termen lung, preocupat de performanță, inovație și dezvoltarea tinerelor talente, așa cum a demonstrat deja prin activitatea sa la Rapid București.
Investițiile în academii de fotbal și promovarea jucătorilor tineri sunt elemente definitorii ale viziunii sale, ceea ce îl face un garant al succesului sportiv sustenabil.
Consider că suporterii genovezi trebuie să fie încântaţi de această tranzacţie. Cred că Dan Şucu corespunde foarte bine aşteptărilor suporterilor italieni şi se diferenţiază puternic faţă de orice fond de investiţii care până acum am văzut că nu sunt orientate pe termen lung şi mai degrabă doresc să îşi maximizeze profitul pe termen scurt şi să aibă parte de un exit. Dan Şucu cred că va avea un mare succes în relaţiile cu suporterii italieni. Dan Şucu are o amprentă foarte puternică deja în fotbalul românesc prin tot ceea ce a făcut. Aş putea spune totodată că este orientat spre inovaţie. Mai mult decât atât, valorizează foarte bine investiţiile în talentele autohtone, şi aici trebuie să vedem transferurile de jucători tineri, care s-au întâmplat la FC Rapid, precum şi investiţiile în propria academie. Şi aş spune totodată că este un garant pentru ceea ce înseamnă performanţă sportivă pe termen mediu şi lung. Suntem foarte încrezători în ceea ce priveşte acest succes şi este pentru prima dată când un club românesc face parte dintr-o proprietate multi club la nivel european. Ne-am dori ca acest pas pe care Dan Şucu îl face să fie doar primul şi să regăsim de acum înainte mai multe investiţii în fotbalul românesc şi atunci când sunt pregătiţi să nu se teamă să facă pasul în afara ţării, a mai spus Răzvan Burleanu.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!