A apărut un scenariu şoc lansat de jurnaliştii prestigiosului cotidian Independent: Răzvan Burleanu ar putea ajunge, în locul lui Aleksander Ceferin, la şefia UEFA!, potrivit as.ro.
Britanicii de la independent.co.uk au anunţat ce plan ar avea preşedintele FRF, cel care ar avea parte de „sprijin în calitate de posibil viitor preşedinte al UEFA„.
Slovenul în vârstă de 56 de ani şi-ar fi stârnit antipatia mai multor membri, după ce a anunţat că vrea să schimbe statutul UEFA. Totul pentru a putea obţine încă un mandat, al patrulea.
Britanicii de la The Independent anunţă că în tabăra celor care îl vor schimbat pe Ceferin este şi Răzvan Burleanu. Mandatul actualului preşedinte al UEFA se încheie în 2027, dar urmează un congres, la Paris, pe 8 februarie 2024.
Burleanu ar avea, în acest moment, sprijinul opozanţilor lui Ceferin şi ar avea susţinere pentru a fi candidat la alegerile pentru preşedinţia UEFA.
„Ceferin și aliații lui au ridicat propunerea la o întrunire a Comitetului Executiv al UEFA dinainte de tragerea la sorți pentru grupele EURO. Scopul este modificarea statutului UEFA, astfel încât slovenul să poată avea mai mult de trei mandate”, anunţă The Independent.
Răzvan Burleanu a fost reales la conducerea FRF în aprilie 2022. Este la al treilea mandat la Casa Fotbalului.
„Şef al Federaţiei Române din 2014, Burleanu este considerat a fi un administrator excelent şi responsabil. În vârstă de 39 de ani, are un doctorat pe management organizaţional, care a lucrat în politica din România şi în mai multe grupuri de lucru ale UEFA. Burleanu a fost ales membru al Consiliului FIFA în aprilie 2021„, mai specifică sursa menţionată.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!