7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăPoliticăRăzboiul declarațiilor între Ciucă și Ciolacu, după ce România este amenințată să...

Războiul declarațiilor între Ciucă și Ciolacu, după ce România este amenințată să piardă peste un miliard de euro

Propunerea făcută de Comisia Europeană de suspendarea parțială a plăților din cea de-a treia cerere de plată a României în cadrul programului PNRR a dat naștere la o serie de atacuri între fostul premier, Nicolae Ciucă, președintele PNL, și actualul prim ministru, Marcel Ciolacu, președintele PSD, ambii candidați la alegerile prezidențiale.

Războiul declarațiilor a fost purtat mai mult pe Facebook.

Nicolae Ciucă i-a cerut lui Marcel Ciolacu să explice ce măsuri va lua pentru a nu pierde tranșa a III-a din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de  aproximativ 1,1 miliarde de euro: „Am văzut răspunsul Comisiei Europene pentru cererea de plată numărul 3 din PNRR. Ceea ce a anunțat Comisia nu este deloc similar cu ceea ce ne-a zis public domnul Ciolacu despre riscul de a pierde bani din PNRR.

Cel mai grav este că această veste ne lovește tocmai când aveam nevoie să știm cum să proiectăm bugetul pentru anul 2025.

Îi cer domnului Ciolacu să explice de urgență ce va face pentru ca România să nu piardă cele aproximativ 1,1 miliarde de euro din PNRR.

Prim-Ministrul are responsabilitatea de a prezenta un plan foarte clar despre cum îndeplinim jaloanele restante din PNRR. Întrucât cunosc PSD-ul și pe domnul Ciolacu, mi-aș dori să nu amâne măsurile necesare pentru a nu pierde banii europeni, așa cum a fost înțelegerea atunci când aveam dialog“.

Ciolacu: „Pentru prima dată îmi este și jenă să vă răspund“

A urmat replica dură a lui Marcel Ciolacu, transmisă tot pe Facebook: „Domnule Ciucă, pentru prima dată îmi este și jenă să vă răspund. Acest circ de-a opoziția nu ajută pe nimeni. Și nici pe dumneavoastră!

Românii așteaptă altceva de la un om de stat. În primul rând așteaptă asumare. Iar tot ceea ce a invocat Comisia sunt lucruri petrecute în mandatul dumneavoastră.

Din fericire, lucrez foarte bine cu dl ministru Burduja și vom corecta toate nenorocirile făcute în companiile din energie de fostul ministru Virgil Popescu, colegul dvs. (…) Lucrez foarte bine cu toată lumea, domnule Ciucă, ca să corectăm ceea ce s-a greșit și să nu pierdem niciun euro din PNRR“.

Guvernul trebuie să scadă pragul cifrei de afaceri de încadrare la impozitul pe venitul microîntreprinderii de la 500.000 EUR la 88.500 EUR, pentru a primi 300 de milioane de euro din PNRR.  Dacă România nu ia decizia în următoarele șase luni, pierde definitiv 300 de milioane de euro din PNRR.

În aceste sens, Marcel Ciolacu i-a aruncat o provocare lui Nicolae Ciucă: „Mai rămâne un singur lucru, pe care însă trebuie să-l decidem împreună în Coaliție: care este  cea mai bună decizie pentru micii antreprenori, pe care clamați că îi susțineți.

Avem nevoie de asumarea unei decizii politice clare cu privire la pragul pentru microîntreprinderi. Acela pus în PNRR de guvernul de dreapta condus de președintele PNL de la acea vreme- dl. Cîțu!

Oamenii trebuie să știe: avem de ales între a scădea pragul la microîntreprinderi și a lua în jur de 300 de milioane de euro sau a renunța la bani și a păstra cuantumul actual de 500 de mii de euro. Vreți nu vreți, domnule Ciucă: sunteți parte a deciziei! Asumați-vă!“.

Premierul a anunțat miercuri, 16 octombrie, la finalul ședinței de Guvern că s-a ajuns la o înțelegere cu Comisia Europeană cu privire la planul fiscal: „Am ajuns la o înțelegere cu Comisia Europeană cu privire la planul fiscal. Este esențial că experții Comisiei au fost de acord că România are nevoie de o perioadă de șapte ani în care să facă investiții masive în economie.

Prin urmare, investițiile vor crește în următorii ani și vom continua să investim masiv în economie și în infrastructură. Aprobăm, așadar, un proiect major de investiții ce conectează mari centre urbane prin transport feroviar modern“.

Comisia Europeană a propus suspendarea plăților

Comisia Europeană a propus marți suspendarea parțială a plăților aferente celei de-a treia cereri de plată a României în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În această evaluare preliminară, șase ținte și 62 dintre cele 68 de jaloane din cererea României au fost aprobate, însă au fost identificate întârzieri sau neconformități pentru restul, ceea ce a dus la această suspendare parțială.

Valoarea cererii de plată este de aproximativ două miliarde de euro, excluzând prefinanțarea, iar fondurile provin din Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR), pilonul central al programului NextGenerationEU. În ciuda progreselor semnificative în implementarea reformelor și investițiilor prevăzute în PNRR, Comisia a semnalat necesitatea unor corecții pentru a asigura respectarea deplină a angajamentelor asumate.

Această suspendare parțială a plăților face parte din procesul obișnuit de monitorizare și evaluare a implementării PNRR, Comisia fiind deschisă să reia discuțiile cu România pentru a soluționa aspectele problematice. „Comisia a constatat că, în această etapă, nu au fost atinse șase jaloane. Este vorba despre reforme ale guvernanței întreprinderilor de stat, precum și de investiții din domeniul transporturilor și de o reformă a regimului fiscal al microîntreprinderilor”, se arată în comunicatul CE.

Alin Ion
Alin Ion
Alin este un jurnalist din Târgu Jiu cu o vastă experiență în domeniul presei scrise și audiovizuale. Absolvent al Colegiului Național "Spiru Haret" din Târgu Jiu și licențiat al Facultății de Filosofie-Jurnalism. Alin și-a început cariera ca reporter la „Ora Gorjului" în 1998. A deținut poziții de redactor-șef la publicații precum „Informația Gorjului" și "Gazeta de Sud", redacția Tg. Jiu, posturile Gorj Tv și Radio Târgu Jiu, șef de redacție Tg. Jiu la Adevărul de Seară și a colaborat ca corespondent pentru publicații importante, inclusiv "Evenimentul Zilei" și "Adevărul", unde a publicat mii de articole. De asemenea, a fost realizator de emisiuni radio și TV, și a primit numeroase distincții, inclusiv premiul „Cel mai bun jurnalist" în cadrul Galei Premiilor Antena 1 Târgu Jiu. În prezent, Alin este redactor la Gorj Online și realizator de emisiuni la Radio Accent și Accent TV.
Cele mai citite

Călin Georgescu amenință noul Guvern și pe Klaus Iohannis: Veți regreta orice decizie luată împotriva poporului

Georgescu a calificat actuala conducere drept o „haită politică” care a instaurat un guvern „ilegitim” Călin Georgescu, fost candidat la președinție, a lansat o serie...

Regula U21, mai eficientă ca niciodată. Premieră absolută în Superliga după 8 ani de la implementare

Pentru prima dată de la introducerea regulii U21 în 2016, fiecare etapă din Superliga României a sezonului 2024/2025 a înregistrat cel puțin un marcator...

Guvernul Ciolacu nou învestit a dat prima OUG. Ce măsuri prevede la nivelul administraţiei publice centrale

Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni seara, Ordonanţa de urgenţă privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, care transpune în legislaţie...
Ultima oră
Pe aceeași temă