3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiPSD și PNL încep să împartă funcțiile de secretari de stat în...

PSD și PNL încep să împartă funcțiile de secretari de stat în guvernul Nicolae Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a început activitatea la guvern, însă lucrurile din Coaliția PSD-PNL-UDMR încep să devină mai complicate. UDMR nu a participat alături de colegii de coaliție la recepția oferită de președintele Klaus Iohannis cu ocazia Zilei Naționale a României, iar noul ministru de Finanțe, Adrian Câciu, a anunțat deja un audit la ministerul Finanțelor, ocupat până de curând de Dan Vîlceanu, de la PNL.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a început să se comporte ca adevăratul șef al Coaliției de guvernare care controlează guvernul. Pe lângă faptul că a trecut, imediat la o analiză a candidaților pentru cele 42 de posturi de secretar de stat și 21 de funcții de prefect ce revin PSD, Ciolacu a găsit și justificare în inițiativa ministrului Adrian Câciu de a controla ministerul condus înaintea sa de Dan Vîlceanu și de Florin Cîțu.

„E predare-primire. E perfect corect ce a spus domnul Câciu. Nu e un avertisment către Florin Cîţu. (..) Vrem o Românie normală, sau vrem să facem balet, să-i minţim pe români? (..) La predare-primire fiecare ministru face acest audit, sunt ferm convins, dar e normal. Se face audit în administraţie, când vine alt primar face audit”, a declarat Marcel Ciolacu.

Marian Neacșu, condamnat și secretar general al guvernului

De asemenea, Ciolacu spune că îşi asumă desemnarea lui Marian Neaşcu în funcţia de secretar general al Guvernului, chiar dacă acesta a fost condamnat în 2016 la șase luni de închisozare cu suspendare pentru conflict de interese.
„Am făcut această propunere domnului Marian Neacşu şi nu este atributul meu, e atributul prim-ministrului (n.r. numirea). I-am adus la cunoştinţă prim-ministrului cine dorim să fie secretarul general. Nu are nicio părere. Domnul Neaşcu este un om care a avut performanţe, un om serios”, a spus Ciolacu.
Potrivit lui Ciolacu, condamnarea pentru conflict de interese a lui Neacşu a fost „depăşită juridic”.
„Nu a fost atât de norocos ca alţi preşedinţi de exemplu de ţară, ca să dau un exemplu. Adică să înţelegem: domnul Neaşcu nu a furat nimic şi, ca mulţi alţi aleşi locali, primari, a făcut parte dintr-un consiliu de administraţie, nu a fost plătit, nici nu mai ştiu, la o şcoală sau aşa ceva, şi-a angajat fata pe o perioadă de patru luni. (…) Asta e corupţie? Am înţeles că domnul Neaşcu a avut o condamnare pe această incompatibilitate, (…) conflict de interese, dar e depăşită juridic. Domnului Neacşu nu-i apare nimic în cazier”, a afirmat preşedintele PSD.

Ciolacu ar vrea restricții pentru nevaccinați

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că nu ar trebui ca vaccinarea anti-Covid să devină obligatorie.

„Exclus ca eu vreodată să susţin vaccinarea obligatorie. (…) Urmăriţi aşa, din activitatea politică, când am spus ceva şi am încălcat acel lucru. Preşedinta Comisiei (Europene – n.r.) are dreptul la opinie. Eu am trăit sub comunism. Toate lucrurile se impuneau. Cred, în continuare şi cu convingere, că nu trebuie impusă vaccinarea obligatorie. Este dreptul fiecăruia să decidă”, a declarat Ciolacu, la un post de televiziune.

„Eu m-am vaccinat de trei ori. Mă uit în fiecare seară să văd dacă am solzi, coadă sau degete mai lungi. Nu, nu s-a întâmplat. Sunt la fel de sănătos. Cu adevărat cel care nu se vaccinează trebuie să respecte şi dreptul meu la viaţă. El va avea mai multe lucruri de respectat decât mine care m-am vaccinat”, a adăugat Ciolacu.

Nori negri pentru Florin Cîțu

Surse politice din eșalonul doi al PNL, cei care au rămas fără funcții în urma reîmpărțirii posturilor cu PSD, au început să conteste strategia președintelui partidului, Florin Cîțu, de a elimina USR de la guvernare și a de a se alia cu social-democrații.

Cum Florin Cîțu este acum președinte al Senatului și abia a fost ales președinte al PNL pe 25 septembrie, unii membri PNL ar vrea să se convoace un Congres de urgență la care să fie schimbat președintele partidului. Însă, pentru un congres extraordinar este nevoie de acordul… președintelui partidului, așa că este puțin probabil ca Florin Cîțu să accepte o astfel de variantă.

Un deputat UDMR: Doliu pentru comunitatea maghiară

O fisură în coaliție a făcut și deputatul UDMR Kulcsar Terza Jozsef care susține că ziua de 1 Decembrie este una de doliu pentru comunitatea maghiară.

„Având în vedere că în România este sărbătoare națională la 1 decembrie 1918, ziua Adunării Generale de la Alba Iulia, trebuie să declarăm din nou că această zi nu dă niciun motiv pentru comunitatea noastră națională maghiară din Transilvania să sărbătorească și o considerăm o zi de doliu, atâta timp cât revendicările noastre bazate pe drepturile asociate cu «libertatea națională deplină» nu sunt îndeplinite”, a scris Kulcsar Terza Jozsef, pe Facebook.

Deputatul citează chiar Declarația de la Alba Iulia: „Libertate națională deplină pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc”.

Klaus Iohannis, despre conjunctura politică

Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de Ziua Națională, la recepția de la Palatul Cotroceni, la care au fost invitați și liderii UDMR, membri ai coaliției de guvernare, dar nu au venit.

În mesajul său, președintele a vorbit despre unitate, solidaritate, dar și despre situația politică actuală, în urma schimbării coaliției de guvernare.

„Astăzi avem o soluție atipică pentru guvernarea țării, pentru a trece România peste o încercare istorică” a declarat președintele.

”Nu trebuie să uităm nicio clipă că obiectivul nostru fundamental este asigurarea viitorului democratic și european al României, stabilitatea și buna funcționare a statului”, a mai spus șeful statului.

Emanuel Neacsu
Emanuel Neacsu
Am scris pentru prima dată în presă la Ziarul Cotidianul, în 1996. Am fost șef pe secția politic la Gardianul. Am venit la România Liberă în 2007 și am lucrat un an la ediția online. Mi-am continuat cariera ca redactor Digi 24 (5 ani) și am revenit la România Liberă ca editor pe secția politic.
Cele mai citite

Totul despre Biroul de credit și scorul de credit. Cum să îți îmbunătățești relația cu instituțiile de creditare

Nu de puține ori se întâmplă să te afli în situația în care ai nevoie o soluție de creditare rapidă, neprevăzutul fiind deja un...

Accident grav pe DN 14 la Slimnic: Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

Duminică, autoritățile din județul Sibiu au activat Planul Roșu de Intervenție în urma unui accident rutier grav produs pe DN 14, în apropierea localității...

Ministrul german al Apărării: Armata trebuie să fie pregătită pentru război

Ministrul Apărării din Germania, Boris Pistorius, a declarat că armata germană trebuie să fie pregătită pentru un eventual conflict militar, subliniind necesitatea creșterii cheltuielilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă