4.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInternaționalProtestele din Franța, la apogeu! 3,5 milioane de oameni au ieșit pe...

Protestele din Franța, la apogeu! 3,5 milioane de oameni au ieșit pe străzi. Peste 120 de polițiști răniți

Mobilizarea împotriva reformei pensiilor a rămas foarte puternică joi în Franţa, cu o radicalizare a mişcării care s-a soldat cu o creştere a violenţelor, intervenindu-se cu tunuri de apă şi gaze lacrimogene în mai multe oraşe, relatează AFP, citată de Agerpres.

Violenţele, care au fost sporadice de la începutul mobilizării, la 19 ianuarie, au reapărut, uneori în mod spectaculos, acaparând din nou canalele de televiziune şi evocând amintiri ale mişcării populare a „vestelor galbene” din 2018 – 2019.

În total, 3,5 milioane de persoane au manifestat joi în peste 300 de oraşe din Franţa, potrivit Confederaţiei Generale a Muncii (CGT), şi 1,08 milioane, potrivit Ministerului de Interne.

La Paris au izbucnit rapid violenţe la începutul marşului: pietre de pavaj, sticle şi artificii au fost aruncate asupra forţelor de ordine, vitrinele magazinelor au fost sparte, staţii de autobuz şi mobilier stradal au fost distruse, iar tomberoane de gunoi şi chioşcuri de ziare au fost incendiate de persoane îmbrăcate în negru şi purtând măşti şi ochelari de protecţie.

În prima parte a serii, ministrul de interne Gerald Darmanin a declarat că 123 de jandarmi şi poliţişti au fost răniţi joi, iar peste 80 de persoane au fost arestate.

Prefectura de poliţie a numărat „în jur de o mie” de elemente radicale în capitală, unde situaţia rămânea haotică în primele ore ale serii, cu incidente încă în curs de desfăşurare.

În oraşele Nantes şi Rennes (vest) au avut loc, de asemenea, ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine, care au folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă. La Nantes, demonstranţii au pătruns în tribunalul administrativ, jefuind zona de recepţie şi spărgând ferestre şi uşi. Mai multe magazine au fost avariate.

În oraşul Lorient, secţia de poliţie şi forţele de ordine au fost vizate de manifestanţi, majoritatea tineri cu feţele acoperite. Ferestrele clădirii au fost sparte de proiectile.

Tensiuni mai mult sau mai puţin puternice au fost observate şi în alte oraşe, cum ar fi Toulouse, Bordeaux sau Lille.

Ministrul de interne a denunţat „atacuri inacceptabile”. El a anunţat mobilizarea a 12.000 de poliţişti şi jandarmi joi, dintre care 5.000 la Paris, ca răspuns la creşterea radicalizării.

A fost o mobilizare masivă pentru această a 9-a zi de acţiune, prima de când guvernul s-a folosit de o prevedere constituţională pentru a trece fără vot reforma pensiilor.

Cu puţin timp înainte de începerea demonstraţiei de la Paris, secretarul general al sindicatului moderat CFDT (Confederaţia Democrată Franceză a Muncii), Laurent Berger, a făcut apel la „non-violenţă”. Omologul său de la CGT, Philippe Martinez, a declarat că Emmanuel Macron „a aruncat un bidon de benzină pe foc”, amintind că sindicatele i-au scris pentru a-l alerta cu privire la ‘situaţia explozivă’ din ţară.

În timp ce, potrivit unei surse apropiate guvernului, executivul spera ca protestul să se liniştească şi ca totul să revină în ordine „în acest weekend”, sindicatele au făcut deja apel la o a zecea zi naţională de acţiune marţi.

Acestea au subliniat „determinarea forţei de muncă şi a tinerilor de a obţine retragerea reformei”, care prevede creşterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cele mai citite

Nicolae Ciucă: Am votat pentru acel candidat care poate să reprezinte valori ale democrației românești

Președintele PNL, Nicolae Ciucă  a votat în comuna Balotești, la alegerile prezidențiale Nicolae Ciucă a ajuns la ora 8 la o secție de votare din...

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...

Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că niciun român nu-și va face bagajul să plece din țară”

Elena Lasconi, reprezentanta USR în cursa pentru alegerile prezidențiale, și-a exprimat votul la Colegiul Tehnic din București. După ieșirea de la urne, Elena Lasconi, candidata...
Ultima oră
Pe aceeași temă