Asociația ecologistă Ecogal din Galați a lansat un nou apel pentru punerea în practică a proiectului renaturării a 530.000 de hectare de tere-nuri din Lunca Dunării, pentru care s-au realizat studii și modele digitale, dar de zece ani a fost abandonat.
Elaborarea proiectului a fost demarată după inundațiile catastrofale produse în 2006, când specialiștii au ajuns la concluzia că renaturarea este necesară pentru reducerea riscurilor inundațiilor, pentru că apele fluviului tind să ocupe zonele care au fost desecate pentru a fi transformate în terenuri arabile.
Șantierul „Ana Pauker“ a distrus „Balatonul României“
Ecologiștii gălățeni susțin că prin renaturare ar fi restabilit și un echilibru climatic, care a fost distrus odată cu desecările din Lunca Dunării. Ei dau ca exemplu zona Lacului Brateș, de la Galați, care în urmă cu o sută de ani se întindea pe o suprafață de 27.000 ha. Atunci avea renumele de „Balatonul României“. După ce în perioada interbelică au fost construite mai multe diguri și au fost efectuate desecări, suprafața lacului a fost redusă la 7.900 ha. În anii ´50, pe malul Brateșului a fost înființat șantierul „Ana Pauker“, al cărui scop era desecarea unei alte mari suprafețe a lacului pentru ca mii de hectare să fie transformate în terenuri arabile. Așa s-a ajuns ca luciul de apă al Brateșului să fie redus la 2.042 ha. Ferma piscicolă de la Brateș a fost abandonată în 1997, când a fost falimentată societatea din care făcea parte, Pescogal SA Galați. Nici agricultura pe terenurile desecate nu a fost o mare afacere. După câțiva ani în care pământurile fertile au oferit producții agricole spectaculoase, s-a ajuns la producții agricole la indicatorii obișnuiți, în funcție de fenomenele meteorologice. Ecologiștii susțin că desecarea Lacului Brateș, în special aceea din anii ´50, a produs și un dezechilibru climatic în zonă.
„O suprafață de 5.000 ha a devenit teren arabil. Când cele 5.000 ha erau sub apă, energia solară pierdea 16.176.000 gigacalorii în fiecare an, echivalentul a 18.810 de Gigawat-oră pe an, pentru a evapora un strat de apă 30 milioane mc/an. Na-tura investea 11.850.300.000 lei sau 2.548.451.600 euro dăruind Galațiului un microclimat suportabil și mult pește. De peste o jumătate de secol terenul arabil este pârjolit tot cu 18.810 Gwh/an. A fost o crimă ecolo-gică în urma căreia gălățenii au rămas fără acest microclimat“, se spune în apelul semnat de Romeo Cândea, reprezentantul Asociației Ecogal, specialist în lucrări de îmbunătățiri funciare. Lacul Brateș, situat la doi kilometri de Dunăre, este doar un exemplu. Situații similare s-au întâmplat de-a lungul întregii lunci de pe malul românesc al fluviului.
Cum a dispărut Delta din sudul României
În anii ´60, au fost desecate peste 80% din suprafețele de luciu de apă din Lunca Dunării. Ritmul îndiguirilor a crescut în intensitate după 1949, când suprafața îndiguită era de 10.200 ha. În 1962 s-a ajuns la 106.233 ha, în 1964 la 306.000 ha, iar în 1969 la 395.000 ha. În 1987 s-a ajuns la o suprafață îndiguită de 430.000 ha. Asta însemna 84% din întreaga suprafață a luncii de pe malul românesc al Dunării. Atunci fost distrusă o „a doua Deltă a Dunării“ din România, cea din sudul țării, prin desecarea lacurilor și bălților din luncă. Printre acestea se aflau Rast – 2.500 ha, Nedeia – 900 ha, Potelu – 7.200 ha, Suhaia – 3.100 ha, Mostiștea – 2.300 ha. Cea mai mare era Balta Greaca, ce avea o suprafață de 7.400 ha. În 1910, Grigore Antipa nota că la Balta Greaca sistemul era alcătuit predominant din ecosisteme acvatice, pajiști naturale, păduri și zone umede.
Pe atunci, zona Greaca oferea agrement și producții anuale de 7.000 tone de pește, dar avea și rolul foarte important de reglare a debitului Dunării pentru a reduce riscurile inundațiilor. La inundațiile catastrofale produse în 2006 în Lunca Dunării, pentru apărarea localităților amenințate de viitură a fost necesară dinamitarea digului de la Rast și inundarea a mii de hectare de culturi agricole. Nu ar fi fost puse în pericol localitățile de pe malurile Dunării, de la intrarea în țară până la Isaccea sau Tulcea, dacă ar fi fost păstrate zonele de baltă din luncă, ce asigurau reglarea debitului apelor fluviului.
Renaturarea Luncii -Dunării, tergiversată de 10 ani
Proiectul „Redimensiona-rea ecologică şi economică a incintelor amenajate din Lunca şi Delta Dunării“, numit și „Coridorul Verde al Dunării“, a fost demarat după inundaţiile din 2006 în scopul reducerii riscului la inundații de-a lungul cursului Dunării. În conexiune cu acest proiect, s-a luat și decizia elaborării unui studiu pentru renaturarea zonei Lacului Brateș, care, potrivit specialiștilor, este în corelare cu nivelurile apelor Dunării. Proiectul de renaturare a Luncii Dunării a fost elabo-rat de Institutul Naţional de Cercetări „Delta Dunării“ din Tulcea în -colaborare cu alte 5 institute de cercetări.
Proiectul a costat peste 4 milioane de lei şi viza refacerea ecosistemelor din Lunca Inferioară a Dunării pe o suprafaţă de 530.000 ha de teren. Cercetătorii au elaborat modele digitale, au realizat scenarii şi simulări de inundare, modele tridimensionale ale sectoarelor vizate, modele hidraulice, hărţi, cotele coronamentului digurilor etc. În 2010, proiectul era finalizat și trebuia să se treacă la faza de execuție, însă soluția specialiștilor a fost schimbată de responsabilii din Ministerul Mediului. La o dezbatere ce a avut loc la Prefectura Galați, secretarul de stat Dan Cârlan anunţa că „din raţiuni economice“ 85% din suprafeţele desecate vor rămâne în folosinţă agricolă. Se vor renatura numai 15,9% din suprafeţe.
Pe 40,8% din suprafeţe vor fi terenuri agricole amenajate ca poldere, suprafețe inundabile, iar alte 43,3% din suprafeţe vor fi exclusiv terenuri agricole. Chiar și în această variantă, renaturarea Luncii Dunării a tot fost amânată de la an la an, pentru că, revenind la „rațiunile economice“, în joc sunt interesele marilor latifundiari, care au exploatații agricole pe 110.000 de hectare din lunca fluviului.
Digurile sunt vulnerabile la viiturile catastrofale
Renaturarea rămâne singura soluție eficientă pentru reducerea riscurilor de inundații provocate de viiturile care se produc sistematic pe Dunăre. Există chiar riscurile unor inundații catastrofale în special în perioadele de primăvară și început de vară, când topirea zăpezilor de pe masivele de mare altitudine din Germania și Austria determină creșteri mari ale debitului și implicit a nivelului apelor Dunării. Cele două viituri catastrofale din 2006 și 2010 au demonstrat că digurile nu pot apăra nici localități, nici terenuri cu culturi agricole. La ambele viituri au fost depășite cotele istorice înregistrate la inundațiile din 1897 și 1921, când Lunca Dunării nu era „sistematizată“ pentru agricultură.
La inundațiile din 2006 au fost cele mai mari distrugeri, acestea soldându-se cu inundări prin ruperea digurilor de către viitură la 8 incinte îndiguite, cu o suprafață totală de 71.749 ha, dar și inundări controlate, prin dinamitarea digurilor, la alte două incinte, cu un total de 15.607 ha. Atunci au fost inundate 87.356 ha de terenuri, dar și localități. Au fost mii de familii cărora apele le-au distrus gospodăriile și odată cu ele, munca de-o viață.
Întrebarea este: ce sunt mai importante, viețile românilor sau „rațiunile -economice“?
