Meteorologii au emis o prognoză detaliată pentru perioada sărbătorilor de Anul Nou și pentru luna ianuarie 2025, anunțând temperaturi mai ridicate decât cele normale, dar și o distribuție variabilă a precipitațiilor în întreaga țară.
În săptămâna ce coincide cu Anul Nou, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade în toată România.
Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile din nord-vest, în timp ce în restul țării precipitațiile vor fi apropiate de valorile normale pentru această perioadă.
Perioada 6 – 13 ianuarie 2025
În săptămâna 6-13 ianuarie, temperaturile vor fi mai scăzute decât media obișnuită în regiunile vestice, nord-vestice și la munte, dar în restul țării vor fi apropiate de normele specifice perioadei.
Cantitățile de precipitații vor fi, în general, normale, însă există posibilitatea unui ușor excedent în extremitatea de sud-est a țării.
Vremea în perioada 13 – 20 ianuarie 2025
Temperatura medie a aerului se va situa la valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României.
Precipitațiile vor fi, în general, în limite normale în toate regiunile.
Perioada 20 – 27 ianuarie 2025
În ultima săptămână a lunii ianuarie, mediile temperaturilor vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice perioadei, în majoritatea regiunilor din țară.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.