5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSocialMeteoPrognoza meteo pe regiuni. Temperaturi ridicate, averse și instabilitate atmosferică în următoarele...

Prognoza meteo pe regiuni. Temperaturi ridicate, averse și instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni

Specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Astfel, în perioada 29 mai – 11 iunie vremea va rămâne sub semnul instabilităţii atmosferice, cu alternanţe de temperatură de la o zi la alta, dar şi cu intervale lungi în care aversele se vor semnala la nivelul întregului teritoriu.

În Banat, media temperaturilor maxime va creşte de la 23 – 24 de grade, în primele zile din interval, spre valori în jurul a 26 de grade, în zilele de 1 şi 2 iunie, apoi o uşoară răcorire a vremii va determina scăderea valorilor medii a maximelor până spre 24 de grade, în ziua de 6 iunie. Ulterior acestei date şi până la sfârşitul intervalului de prognoză, variaţiile de la o zi la alta vor fi nesemnificative, astfel că, în medie, se vor înregistra maxime de 25 de grade. În intervalul 29 mai – 8 iunie, variaţiile temperaturilor minime vor fi nesemnificative, în medie înregistrându-se 12 – 13 grade, pentru ca ulterior datei de 8 iunie şi până la sfârşitul intervalului de prognoză, media temperaturii minime să crească uşor până spre 14 grade. Pe parcursul întregului interval probabilitatea pentru averse va fi mai mare în cursul după-amiezelor şi ale serilor.

În Crişana, în perioada 29 mai – 2 iunie, media temperaturilor maxime se va situa în jurul a 25 de grade. Ulterior datei de 2 iunie şi până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză sunt estimate a se înregistra, în medie, maxime de 24 – 26 de grade. Pe parcursul intervalului de prognoză, minimele nu vor varia semnificativ, fiind estimate a se înregistra valori de 12 – 13 grade, în medie. Probabilitatea pentru averse va fi ridicată în cursul după-amiezelor şi a serilor.

În Transilvania, până pe 2 iunie, se estimează că valorile diurne vor creşte treptat, de la 23 de grade, în medie, spre 25 – 26 de grade în zilele de 1 şi 2 iunie. Mai apoi, vremea se va răcori, urmând a se înregistra în medie 23 de grade, pentru ca după 7 iunie o uşoară încălzire a vremii să determine temperaturi maxime spre 24 – 25 de grade, la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză. Minimele nu vor varia semnificativ pe parcursul intervalului de prognoză, astfel că sunt estimate a se înregistra valori medii de 10 – 12 grade, cele mai mici temperaturi în primele două nopţi. Probabilitatea pentru averse va fi mai mare în perioada 4 – 11 iunie.

În Maramureş, pe parcursul intervalului de prognoză, valorile termice de la o zi la alta vor fi nesemnificative. Sunt estimate, la nivel regional, maxime în jurul a 25 de grade, în medie, iar cele mai mari valori urmează să se înregistreze în perioada 31 mai – 2 iunie şi în zilele de 10 şi 11 iunie. Minimele vor avea un parcurs similar cu cel al maximelor, fiind estimate a se înregistra la nivel regional medii de 10 – 12 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai mare începând cu data de 3 iunie.

În Moldova, în perioada 29 mai – 2 iunie, temperaturile diurne vor creşte uşor de la o zi la alta, fiind estimate la nivel regional valori medii de 25 – 27 de grade. Ulterior zilei de 2 iunie, vremea se va răcori, urmând ca în intervalul 4 – 7 iunie să se înregistreze în medie maxime în jurul a 24 de grade, iar spre finalul celei de-a doua săptămânii de prognoză, temperaturile maxime vor creşte uşor până spre medii în jurul a 26 de grade, la nivel regional. Variaţiile termice în regimul nocturn al temperaturilor vor fi nesemnificative pe parcursul intervalului de prognoză, astfel că la nivel regional sunt estimate între 12 şi 14 grade, în medie. Probabilitatea pentru averse va fi mai mare în ziua de 4 iunie.

În Dobrogea, pornind de la 22 de grade, în medie, în prima zi a intervalului de prognoză, valorile diurne vor creşte până spre 25 de grade, valoare ce va fi de interes pentru intervalul 30 mai – 2 iunie. După aceea şi până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, variaţiile temperaturilor diurne vor fi nesemnificative de la o zi la alta, astfel că sunt estimate la nivel regional a se înregistra în medie 24 de grade. Mediile temperaturilor minime estimate la nivelul regiunii vor fi de 14 – 16 grade, cele mai scăzute valori fiind estimate în perioada 31 mai – 3 iunie, iar cele mai mari în noaptea de 11 iunie. Probabilitatea pentru averse va fi mai mare în primele zile ale intervalului (29 şi 30 mai).

În Muntenia, vor fi 24 de grade în prima zi a intervalului analizat, dar valorile diurne vor creşte până spre 27 – 28 de grade, în zilele de 2 şi 3 iunie. Ulterior, vremea se va răcori, fiind estimate la nivel regional, în intervalul 4 – 7 iunie, maxime în jurul a 24 de grade, în medie. În perioada 8 – 11 iunie, temperaturile maxime vor creşte uşor şi sunt prognozate 26 de grade. Mediile temperaturilor minime estimate la nivelul regiunii vor fi de 12 – 14 grade, cele mai scăzute valori fiind în perioada 29 mai – 3 iunie, iar cele mai mari în nopţile de 10 şi 11 iunie. Probabilitatea pentru averse va fi mai mare în primele zile ale intervalului (29 şi 30 mai) şi, din nou, între 4 şi 11 iunie.

În Oltenia, în prima zi a intervalului, valorile termice diurne vor fi de 22 – 23 de grade, în medie, apoi vremea se va încălzi treptat până la o medie regională a acestora în jurul a 27 de grade. După data de 3 iunie, vremea se va răcori, astfel că în perioada 4 – 7 iunie se estimează a se înregistra la nivel regional temperaturi maxime în jurul a 24 de grade, apoi până spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză acestea vor creşte uşor de la o zi la alta, ajungând până spre medii în jurul a 26 de grade. În ceea ce priveşte regimul nocturn al temperaturilor, sunt prognozate uşoare variaţii termice, la o medie cuprinsă între 12 şi 14 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai mare în perioada 29 – 31 mai, dar şi în intervalul 4 – 11 iunie.

La munte, valorile termice estimate pe parcursul celor două săptămâni de prognoză vor fi apropiate de normele climatologice, respectiv o medie a temperaturilor maxime de 13 – 15 grade şi minime de 6 – 8 grade. Pe parcursul întregului interval, probabilitatea pentru averse va fi mai mare în timpul după-amiezelor şi al serilor. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă