1.8 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSocialEducațieProfesorul Dorin Ștefan Adam de la Universitatea de Arhitectură, acuzat de hărțuire...

Profesorul Dorin Ștefan Adam de la Universitatea de Arhitectură, acuzat de hărțuire sexuală

La numai câteva zile după ce cazul Alfred Bulai a explodat în mediul online (vezi aici detalii), apare un nou caz similar, puțin diferit: profesorul Dorin Ștefan Adam de la Universitatea de Arhitectură, acuzat de hărțuire sexuală!

Dorin Ștefan Adam de la Universitatea de Arhitectură, acuzat de hărțuire sexuală și suspendat din funcție

Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din București a anunțat suspendarea profesorului Dorin Ștefan Adam de la toate activitățile didactice, în urma unor acuzații grave de hărțuire sexuală.

Conducerea instituției a informat că profesorul este supus unei cercetări de către comisia de etică a universității.

Decizia a fost luată în contextul articolului publicat de Redactiaropaganism.eu, care a adus în atenție plângeri conform cărora Dorin Ștefan Adam ar fi trimis fotografii indecente către studentele sale prin intermediul rețelelor de socializare.

Universitatea a confirmat că a demarat o investigație pentru a clarifica situația și a asigura respectarea standardelor etice și de conduită profesională.

Captură de ecran a unei conversații pe WhatsApp
Foto – Ropagansim.ro

Reacția Universității

„Chestiunea semnalată în articol va fi tratată prioritar, în vederea stabilirii adevărului și dispunerii de măsuri raportate la acesta, conform cu prevederile regulamentelor interne pentru asigurarea continuă și permanentă a unui spațiu academic sigur la UAUIM. Ca să judecăm aceste afirmații, texte si imagini, trebuie să verificăm în primul rând dacă sunt adevărate.

În acest scop, vom solicita o analiză atentă a Comisiei de Etică, unde domnului arhitect i se vor solicita explicații, iar analiza se va finaliza cu un raport în baza căruia se vor lua măsurile necesare și cuvenite.

Pentru aceasta, tinerele care prezintă public această situație au dreptul să se adreseze în scris conducerii universității. Până în acest moment, la universitate nu a fost înregistrată nicio sesizare în legătură cu acest subiect. Le asigurăm că demersul lor și comportamentul domnului arhitect vor fi analizate cu toată seriozitatea, iar Comisia de Etică a universității va decide în funcție de fapte”, au transmis reprezentanții Universității „Ion Mincu”.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...

Intervenții intense pentru Salvamont: 42 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, 12 transportate la spital

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în județul Brașov, echipa de salvamontiști fiind solicitată de opt ori într-o zi Salvamontiștii au avut o zi...

Programul marilor magazine de Crăciun și Revelion 2024

Ca în fiecare an, marile lanțuri de magazine din România adaptează programul, ținând cont de Sărbători De Crăciun, 25 decembrie, și în prima zi din...
Ultima oră
Pe aceeași temă