CRBL se pregătește să întâmpine sărbătorile de iarnă într-un mod complet diferit față de anii precedenți, fiind primul Crăciun pe care îl petrece departe de fiica sa, Alessia, după divorțul de Elena Vîșcu, cu care a fost căsătorit timp de 17 ani.
Primul Crăciun al lui CRBL departe de fiica lui
Într-un interviu recent, artistul a împărtășit emoțiile amestecate pe care le resimte și planurile sale pentru această perioadă specială.
Pentru Crăciun, CRBL va fi alături de mama sa, care îl așteaptă acasă cu o masă bogată de preparate tradiționale:
De Crăciun merg acasă, abia mă așteaptă mama. De la salată de boeuf, la salată franțuzească, până la sarmale și vinete, mama gătește tot ce e mai bun. Abia aștept, mi-e foame deja când mă gândesc. E greu, foarte greu. Alessia s-a mutat cu școala în Chișinău, și asta înseamnă că o văd rar. Povestim pe WhatsApp, ne scriem, dar nu e același lucru. Acestea sunt primele sărbători fără Alessia și primele cu altcineva în viața mea. Sunt emoții amestecate, dar mă bucur că putem totuși să comunicăm, a spus CRBL, potrivit Click.
Anul 2024 a fost unul plin de transformări pentru CRBL, atât în viața personală, cât și profesională. Divorțul de Elena a fost urmat de o nouă relație cu Olga Guțanu, o tânără de 23 de ani din Republica Moldova.
CITEȘTE ȘI – „CRBL parcă ura manelele!” Fanii l-au prins pe artist – VIDEO
De asemenea, artistul a trecut printr-o schimbare fizică majoră, reușind să slăbească 14 kilograme și să se mențină la 88 de kilograme după ce a început anul cu 102.
CRBL a recunoscut că stresul a contribuit la această pierdere în greutate, dar are în plan să se concentreze pe un stil de viață sănătos și pe antrenamente fizice regulate din ianuarie.
Revelionul va aduce o schimbare semnificativă pentru artist, care va urca din nou pe scenă după o pauză de 6-7 ani.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, X, Facebook și Youtube