8.9 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaPreședintele Ungariei, poziție diferită față de Viktor Orban legat de invazia Rusiei...

Președintele Ungariei, poziție diferită față de Viktor Orban legat de invazia Rusiei în Ucraina

Președintele Ungariei, Katalin Novak, a condamnat sâmbătă, în cadrul ceremoniei de învestire, invazia Rusiei în Ucraina și a declarat că prima sa călătorie o va face în Polonia, într-un gest de refacere a relațiilor cu Varșovia, potrivit Reuters.

Refuzul Ungariei de a trimite transporturi de arme în Ucraina vecină și opoziția sa față de un embargou planificat de Uniunea Europeană asupra importurilor de petrol rusesc au cântărit asupra relațiilor dintre Budapesta și Varșovia, ale căror două guverne naționaliste au fost aliate de mult timp în UE.

„Marți, 17 mai, mă voi deplasa la Varșovia pentru a mă întâlni cu președintele poporului polonez. Domnule președinte, dragă Andrzej (Duda), vă mulțumesc pentru oportunitatea de a discuta așa cum se cuvine între prieteni!”, a spus Novak în discursul său, potrivit jurnalul.ro.

„Condamnăm agresiunea lui Putin, invazia armată a unui stat suveran. Spunem veșnic nu oricărui efort care vizează restaurarea Uniunii Sovietice”, a adăugat ea.

Președintele Ungariei condamnă ferm invazia Rusiei în Ucraina și crede că războiul e purtat și contra maghiarilor

Ea a spus că războiul din Ucraina a fost, de asemenea, „purtat împotriva noastră, maghiarii iubitori de pace”, adăugând că Ungaria a cerut să fie investigate și pedepsite crimele de război.

Katalin Novak, fost deputat al partidului Fidesz și aliat al premierului Viktor Orban, a fost aleasă în funcția de președinte, în martie, cu puțin timp înainte ca Orban să obțină o nouă victorie zdrobitoare în alegerile din 3 aprilie.

Prima femeie președinte al Ungariei, Novak a ocupat funcția de vicepreședinte al Fidesz și a fost ministru al afacerilor familiale în guvernul anterior al lui Orban.

Orban a condamnat, de asemenea, atacul Rusiei asupra Ucrainei, dar a evitat criticile personale la adresa președintelui Vladimir Putin și s-a opus cu fermitate oricăror sancțiuni împotriva energiei rusești.

Dependența de petrolul rusesc în Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria și Slovacia reprezintă cel mai mare obstacol în calea unui acord de embargo pe care Comisia Europeană, executivul UE, l-a propus la începutul lunii mai ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina din 24 februarie.

Polonia s-a delimitat de Ungaria față de intervenția Rusiei în Ucraina după ce Viktor Orban nu a denunțat conflictul pornit de Vladmir Putin în 24 februarie 2022.

Unul dintre cei mai importanţi politicieni polonezi, Jarosław Kaczyński, l-a criticat vineri pe premierul ungar Viktor Orbán pentru că a refuzat să condamne Rusia pentru uciderea în masă a civililor din Bucea, Ucraina.

„Evaluarea mea este fără echivoc negativă, trebuie să recunosc că totul este foarte trist”, a declarat Kaczyński, vicepremier şi lider al partidului de guvernământ Lege şi Justiţie, la Radio Plus. „Când Orbán spune că nu poate vedea ce s-a întâmplat la Bucea, trebuie sfătuit să meargă la un oftalmolog”, a spus el.

În prima sa conferinţă de presă după ce a câştigat un al patrulea mandat, Orbán a declarat că l-a sunat pe preşedintele rus Vladimir Putin pentru a cere o „încetare imediată a focului” în Ucraina, dar a refuzat, de asemenea, să condamne în mod explicit Rusia în legătură cu evenimentele de la Bucea, spunând că o anchetă ar trebui să vină mai întâi, deoarece „trăim într-o perioadă de manipulare în masă”, potrivit Politico.

După ce trupele ruseşti s-au retras săptămâna trecută din Bucea, un oraş aflat la periferia Kievului, autorităţile ucrainene au descoperit drumuri pline de cadavrele unor persoane care fuseseră legate şi împuşcate de la mică distanţă, precum şi gropi comune ale locuitorilor din zonă. Oficialii ruşi au respins în repetate rânduri acuzaţiile potrivit cărora trupele lor ar fi responsabile, ministrul de externe Serghei Lavrov declarând marţi că scenele au fost o „provocare” a Ucrainei menită să perturbe negocierile de pace în curs.

Războiul din Ucraina a tensionat alianţa de obicei strânsă dintre Polonia şi Ungaria, legăturile strânse şi continue ale lui Orbán cu Putin atrăgând în special furia Varşoviei. Polonia a fost unul dintre cei mai înverşunaţi susţinători europeni ai unui embargo energetic rusesc, în timp ce Ungaria a respins o astfel de măsură, numind-o „linie roşie”, conform epicnews.ro.

Polonia nu e de acord cu Ungaria privind intervenția Rusiei în Ucraina, dar Viktor Orban a fost conciliant față de polonezi recent

Cu toate acestea, Orbán a adoptat un ton conciliant faţă de Varşovia în discursul său de miercuri, susţinând că „alianţa Ungariei cu Polonia trebuie să fie consolidată, deoarece nu putem rămâne singuri în această furtună”.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Premierul Slovaciei: „Ucraina nu va adera niciodată la NATO”

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a afirmat miercuri, în fața Comisiei Parlamentare a Afacerilor Europene, că Ucraina nu va fi invitată să devină membră NATO...

Arsenal, Liverpool și Newcastle s-au calificat în semifinalele Cupei Ligii Angliei!

Cele trei echipe au obținut victorii importante în sferturile de finală, avansând în „careul de ași” al competiției. Ultima semifinalistă va fi decisă mâine,...

Windows 11. Acțiuni care te pot ajuta să îți maximizezi experiența

Dacă Windows 11 rulează lent, există câteva lucruri simple pe care le poți face pentru a îmbunătăți performanța calculatorului tău. În timp ce un restart...
Ultima oră
Pe aceeași temă